Iohannis: Îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe Ponta şi Oprea să dea lămuriri

Autor: Politic Scan

Publicat: 25-10-2015

Actualizat: 25-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

oprea-iohannis_58027100Președintele Klaus Iohannis a declarat că „este inadmisibil” ca Guvernul să nu ia o poziţie oficială în cazul accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, adăugând că îi pofteşte „de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea lămuriri”.

„În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi şi nu avem o luare de poziţie oficială din partea Guvernului, aşa ceva este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lămuriri şi îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea aceste lămuriri, şi nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un poliţist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică şi la lămuriri de ordin general”, a declarat şeful statului, citat de Mediafax.

De asemenea, întrebat dacă a discutat cu vicepremierul Oprea, preşedintele a răspuns: „Ne-am lămurit, mulţumesc!”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri