DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iohannis, mulțumit de cum a răspuns justiția provocărilor de anul trecut: 'ÎCCJ și judecătorii în general au jucat un rol determinant' / VIDEO

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri, la prezentarea raportului de activitate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe anul 2019. El s-a declarat mulțumit de modul în care justiția din România a răspuns provocărilor, punctând că ÎCCJ și judecătorii în general au jucat un rol determinant.

„În ciuda tuturor provocărilor, sunt incontestabili pașii uriași pe care România i-a făcut în direcția unei justiții independente, funcționale și moderne, o justiție aliniată valorilor europene în care credem cu toții. Iar Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii, în general, au jucat un rol determinant. Cu siguranță nu trebuie să ne oprim aici, căci tot acest proces este unul continuu, rezultatul unui efort comun care are nevoie de asumare, implicare, consecvență și curaj, precum și de lideri morali care să inspire. În încheiere, vă asigur că în realizarea misiunii dumneavoastră veți avea mereu în mine un susținător ferm al unei justiții independente și performante.Vă felicit pentru întreaga dumneavoastră activitate și vă doresc mult succes și în acest an! Mulțumesc!”, a spus Klaus Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.