Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iohannis, optimist în privința Guvernului Cioloş

20151116_211807-1

20151116_211807-1Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, 16 noiembrie, într-un interviu acordat televiziunii publice, că este optimist în ceea ce priveşte votul pentru investirea Guvernului şi şi-a exprimat speranța că va colabora foarte bine cu noul Executiv.

"Cred că acest Guvern poate să fie un guvern cu care voi colabora foarte bine. (...) Am discutat cu domnul Cioloş, mi-a prezentat propunerile, însă am vrut să îi las premierului libertatea de a-şi alege echipa şi nu am intervenit în nicio speță să propun eu pe cineva. (...) Nu am dorit să refuz pe nimeni.", a spus Klaus Iohannis la TVR.

Şeful statului nu a dorit să comenteze numirea controversată a lui Vasile Dâncu în noul Cabinet, precizând că eventualele explicații le va da prim-ministrul desemnat după ce va fi votat de către Parlament.

Cu privire la programul de guvernare, preşedintele a spus că în opinia sa prioritare pentru Guvern ar trebui să fie proiectul de buget, care e necesar să fie "serios", precum şi organizarea de alegeri locale şi parlamentare corecte şi transparente.

Întrebat dacă va promulga legea care prevede mărirea salariilor bugetarilor cu 10 %, Klaus Iohannis a declarat:

"Pot să spun după ce primesc legea, analiza noului ministru şi am o discuție cu noul prim-ministru".

Chestionat cu privire la legea votului prin corespondență, preşedintele a afirmat că "sunt şanse rezonabile să se găsească o rezolvare" dacă CCR va decide că actul normativ este constituțional. Mai mult, şeful statului a recunoscut că există şi parlamentari nemulțumiți de forma legii, dar că nu consideră acest lucru o problemă.

"Dacă CCR constată că e în regulă, probabil o voi promolga, dacă nu se va retrimite la Parlament, se poate corecta destul de repede", a adăugat Klaus Iohannis.

Referitor la primul său an de mandat şeful statului a spus că lucrurile "s-au mişcat mai mult decăt ar fi aşteptat unii că se mişcă în primul an" şi că s-au făcut "nenumărați paşi în îmbunătățirea legislației".

Preşedintele a fost întrebat şi despre sentința în urma căreia a pierdut o casă pe care o deținea în Sibiu.

"Această soluție după părerea mea nu e bună, mă nemulțumeşte şi împreună cu avocații căutăm cele mai bune căi pentru a contesta aceasră soluție", a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la atacurile teroriste,subliniind că după atacurile din Franța "avem o situație care deja ține de o stare de război aproape". Iohannis a adăugat că a avut mai multe discuții cu responsabili din domeniul securității naționale şi a adăugat că pe această temă se va discuta şi în şedința CSAT de luna viitoare. Preşedintele a accentuat nevoia de solidaritate a țarilor europene şi a unei metode comune de abordare a marilor actori ai politicii mondiale.

În privința acordului de finanțare pentru Republica Moldova preşedintele a spus că discuțiile vor putea fi reluate în momentul în care la Chişinau va fi instalat un nou Guvern, cu condiția ca noul Cabinet moldovean să garanteze că îşi păstrează orientarea pro-europeană.

În fine, rugat să precizeze o concluzie după primul an de mandat preşedintele Klaus Iohannis a declarat:

"Primul pas spre un alt mod de a face politică.".

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.