Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat PSD, Cristina Dinu: Iohannis și discipolii săi maschează prin manipulări grosolane rezultatele dezastruoase ale gestionării crizei coronavirusului

arhiva personala
Elena Dinu

Deputatul PSD de Giurgiu,  Cristina-Elena DINU, susține că președinte Iohannis și discipolii săi maschează prin manipulări grosolane rezultatele dezastruoase ale gestionării crizei coronavirusului.

„După două luni de stare de urgență, scena politică românească arată disprețul conducerii statului la adresa românilor aflați în suferință și în izolare, dar și disperarea celor din fruntea țării. Aflați în criză de identitate, electorală și managerial-politică, Iohannis și PNL recurg în ultima perioadă, cu premeditare, doar la manipulări naționalist-extremiste. Intenția președintelui și a discipolilor săi este una vizibilă din Cosmos, respectiv cea de a masca prăbușirea în sondaje, bâlbele, greșelile nepermise, „tunurile” financiare, corupția și numirile politrucilor incompetenți în funcții bănoase pentru care nu au nicio calificare, în definitiv de a abate atenția populației de la rezultatele dezastruoase ale gestionării crizei coronavirusului și ale guvernării.

Opinia publică și întreaga Românie educată au asistat astfel la ducerea minciunii prezidențiale la rang de artă, atunci când președintele-premier a afirmat răspicat că „PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”. Mai mult, în mod condamnabil a fost aruncată în ochii românilor manipularea grosolană potrivit căreia PSD ar fi negociat cu UDMR ca maghiara să devină limbă oficială în Ardeal! Două minciuni josnice, care au demonstrat că șeful statului este preocupat mai mult de jonglerii politice de mahala și mai puțin de evoluția acțiunilor guvernamentale de combatere a pandemiei care-i ține pe români prizonieri în case de două luni!

Citește și: Ludovic Orban ANUNȚĂ o nouă OUG: 'Modificări care NU pot să afecteze drepturile și libertățile românilor'

Românii știu însă adevărul, acela că PSD a respins rapid și categoric proiectul privind autonomia așa zisului Ținut Secuiesc, iar tot prin vot decisiv a respins și proiectul folosirii limbii unei minorități în localitățile în care ponderea acesteia depășește 20%.

PSD a fost, este și va rămâne apărătorul necondiționat al unității naționale, al integrității teritoriului și al respectării Constituției țării. Cât timp există PSD, niciun proiect de lege privind autonomia vreunei regiuni a țării nu va deveni realitate!

În timp ce Klaus Iohannis își desăvârșește calitățile de manipulator-șef al României, starea epidemică a țării se agravează pe zi ce trece. Nu se testează corespunzător și nu avem o imagine despre adevărata realitate. Conducătorii țării au făcut din România prizoniera epidemiei, iar Iohannis şi Orban sunt singurii lideri europeni care refuză explicit testarea în masă şi menţin o raportare mincinoasă, alimentând, în acelaşi timp, zvonuri de natură să creeze o imagine de ansamblu pozitivă, dar total incorectă, despre eficienţa măsurilor luate de stat.

Pe de altă parte, legile pozitive inițiate și susținute de PSD și adoptate de Parlament, destinate îmbunătățirii vieții românilor în această perioadă dificilă, au fost blocate și atacate la Curtea Constituțională, iar aplicarea lor este întârziată cu obstinație de președintele Iohannis și PNL, în ciuda urgenței impuse de criza pandemiei, din motive pur egoiste și politicianiste.

În concluzie, președintele și guvernul PNL ar trebui să se ocupe de lucrurile cu adevărat importante pentru români și să lase temele false și manipularea grosolană!”, se arată într-o declarație politică a deputatului PSD de Giurgiu,  Cristina-Elena DINU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.