DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iohannis vrea să ducă România în topul exportatorilor mondiali de energie: Planul e însă fezabil prin 2050

Facebook
Klaus Iohannis

- Obiectivele României sunt să devină autonomă energetic, să exporte energie și să treacă la energie verde până în 2050, spune Klaus Iohannis, întrebat în ce stadiu se află țara noastră privind creșterea independenței energetice.

”În domediul energiei este nevoie de un plan în etape și noi avem acest plan, în România. Trebuie să lucrăm odată pe termen scurt și foarte scurt, la aprovizionarea pentru această iarnă, trebuie să lucrăm pe termen scurt și mediu pentru următoarele ierni, pentru următorii ani și trebuie să avem un plan pe un termen mai lung care să ne asigure nu doar independența ci și energie suficientă pentru a exporta. Noi avem aceste planuri și aceste gândiri. În această etapă, când avem nevoie de resurse suplimentare pentru iarnă, se lucrează în paralel pe două căi. Pe de o parte, capacitatea de stocare în România este destul de mare, în ultimii ani nu a fost folosită însă în acest an a fost folosită”, spune Klaus Iohannis.

Președintele amintește că depozitele de gaz sunt pline.

„Însă noi dorim să avem și o marjă de siguranță și în acest sens sunt în negociere câteva contracte de import, pe alte căi decât gazul rusesc. Avem nevoie de acestea și pentru consumul propriu dar avem în vedere în același timp și aprovizionarea Republicii Moldova în cazul în care apar probleme deosebit de grave acolo. Asta e pe termen scurt și stăm bine. Pe termen mediu, este nevoie să accesăm noi resurse și poate vă amintiți că am avut zilele trecute o discuție cu asocierea Romgaz, OMV Petrom pentru a porni exploatarea gazului din Marea Neagră. Am primit promisiuni ferme că în cursul anului viitor se va lua decizia de investiție și destul de repede se va trece la realizarea instalațiilor pentru a extrage gaz din Marea Neagră, este vorba de perimetrul Neptun Deep, credem că prin aceesarea acestei resurse, pe termen mediu vom avea gazul necesar asigurat împreună cu importurile care vor cotinua.

În paralel, România sprijină dezvoltarea energiei regenerabile și acest lcuru va duce la o creștere semnificativă a cotei de regenerabil din mixul energetic național, pentru a asigura o producție suficientă și în perioada de iarnă, când regenerabilele funcționează parțial, noi credem că este înțelept să investim în centrale nucleare. În acest sens avem planuri concrete, deja finanțarea este destul de bine asigurată pentru dezvoltarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă și în paralel vom introduce așa numitele centrale mici nucleare care vor putea fi amplasate în alte locuri decât unde avem acum centrale care produc electricitate. Toate acestea vin să îndeplinească unul, obiectivul de autonomie energetică, doi, obiectivul de producție suficientă pentru a asigura inclusiv export de energie, trei, asigură trecerea României la o economie verde și în final, pentru 2050, avem ambiția să devenim neutri din punct de vedere al emisiilor, asta însemnând că, până atunci, producția asigurată de regenerabil și nuclear să fie suficientă și să înlocuiască celelalte facilități de producție care vor retehnologizate”, adaugă șeful statuilui.

El menționează că este un plan foarte ambițios, foarte amplu, care merge pe mai multe decenii.

„Românii pot fi asigurați că la noi lucrurile sunt nu doar sub control, ci sunt asigurate și pentru viitor. În toate acestea avem în vedere să realizăm și interconectările cu toți vecinii, pentru a putea efectiv exporta energie, respectiv când consumul dintr-un motiv sau altul este f mare, să putem importa energie.

Două aspecte de tehnologii mai puțin uzuale dar care în viitor vor avea o contribuție importantă merită mențioonate, producția și trabnsportul de hidrogen sunt în atenția noastră. Prin PNRR sunt finanțate astfel de facilități care după părarea mea se vor extinde semnificativ ân următoarele decenii șți în pararel se lucrează la facilități de stocare a energiei electrice, deci acumulatoare foarte mari care pot livra instant energie electrică când consumul crește brusc. Toate acestea sunt în curs și vor schimba net harta energetică a României, net în plus”, încheie Iohannis

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.