Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ion Cristoiu, dezvăluiri EXPLOZIVE despre Jean-Claude Junker și Frans Timmermans

cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu susține că marii susținători ai luptei anticorupție din România, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au propriile probleme cu lege, tocmai de aceea ei nu ar avea autoritatea morală să vorbească despre situația din România.

Citește și: SURSE - George Maior a provocat IMPLOZIE în interiorul PSD: Liviu Dragnea și-a schimbat planurile

Citește și: Ecaterina Andronescu NU EXCLUDE o candidatură la șefia PSD: confruntare cu Liviu Dragnea

”Jean- Claude Juncker este implicat într-un proces penal din Luxemburg unde judecătorii investighează un Stat Paralel și Binomul “din dotare”: pe mandatul lui Juncker, serviciul secret SREL a efectuat interceptări telefonice și spionaj ilegale, și a menținut o arhivă de dosare secrete (fișe) pentru opozanții politici.
Ce autoritate morală mai are conducerea CE în a cere “explicații” la București, când DNA este acuzat de asemenea că alimentează un Stat Paralel- cel din România?

În economia cazului, faptul că Jean- Claude Juncker este el însuși implicat într-un proces penal deschis la o Curte din Luxemburg, care investighează un “Stat Paralel” și Binomul “din dotare” ar fi fost util pentru “sănătatea” subiectului: mai precis, pe mandatul prim-ministrului Jean Claude Juncker, serviciul secret luxemburghez SREL a efectuat interceptări telefonice ilegale și spionaj, și a întocmit dosare secrete pentru opozanții politici. Mai mult, potrivit unor magistrați independenți, “a fost acordat unui serviciu secret mijloace de investigație la care Poliția Ducală și Curțile judecătorești- a căror muncă este transparentă- nici nu au avut acces”. Un veritabil Stat Paralel, păstorit cu Juncker. Pe legislația luxemburgheză, un prim-ministru putea autoriza monitorizarea unor persoane doar cu aprobarea unui Comitet format din magistrați. Cercetarea judecătorească va stabili concret partea de responsabilitate a tuturor părților din proces (Claude Juncker, prietenii săi din Parlament și foștii șefi ai SREL) cu privire la supravegherea de masă din Luxemburg. Deocamdată, Juncker a evitat procesul, pretextând că este ocupat cu negocierile Brexit”, arată Ion Cristoiu, pe blogul personal.

Cristoiu arată că procesul lui Jean-Claude Juncker merge extrem de anevoios, pentru că acesta se ascunde în spatele funcției de președinte al Comisiei Europene.

”În ceea ce îl privește pe olandezul Timmermans

… care este “umbra” lui Juncker și prim vice-președinte al CE, acesta s-a manifestat de timpuriu ca un vocal suporter al controversatului miliardar nord-american George Soros- cel acuzat că finanțează entități non-guvernamentale ale unui “Deep State” în România sau în alte state europene, membre UE. Să amintim aici doar faptul că, în Ian. 2018, Grupul de Investigații Politice (GIP) a dezvăluit cum au finanțat guvernul olandez și George Soros “campaniile publicației Rise Project îndreptate împotriva guvernului României, alimentând protestele “rezist” din februarie 2017″. Tot prin intermediul Rise Project ar fi fost plătit și unul dintre liderii manifestațiilor, un anume Bădiță- fan Kovesi și deținătorul paginii de Facebook “Corupția Ucide”. Devine discutabil, în acest context, ce autoritate morală mai are conducerea CE în demersul său de sprijinire politică a procurorului-șef Kovesi și a unei instituții (DNA) acuzate, de asemenea, în presă că alimentează Statul Paralel din România.

În decembrie 2017, un judecător luxemburghez

… deschidea o investigație penală într-un caz de spionaj și interceptare ilegală a telefoanelor în Luxemburg, care îl implica și pe actualul președinte al Comisiei Europene, Jean- Claude Juncker: noul proces debuta la puțin timp după ce mii de dosare întocmite ilegal de serviciul secret luxemburghez SREL, erau scoase la lumină și predate avocaților. Procesul în sine descindea dintr-o cauză mai veche care în 2013 produsese demisia lui Juncker din funcția de prim-ministru al Marelui Ducat de Luxemburg, dar și un mic cutremur pe structura serviciilor speciale locale. La vremea respectivă, o Comisie parlamentară descoperise abuzuri incredibile în activitatea serviciului secret luxemburghez SREL (original- Service de Renseignement de l’État Luxembourgeois, SREL): mai mult de 10.000 de cetățeni și rezidenți din Marele Ducat Luxemburg avuseseră convorbirile telefonice interceptate sau aveau întocmite dosare secrete, iar SREL ajunsese să înființeze firme pentru efectuarea unor plăți mascate între magnați ruși acuzați de corupție și ofițeri de informații din alte state-membru UE (Spania). Este de menționat faptul că printre cei vizați de acțiunile ilegale ale SREL Luxemburg se aflau mulți opozanți politici. Un raport de 140 de pagini al Comisiei parlamentare de anchetă îl găsea vinovat pe Juncker (existând și o mențiune că știa de monitorizarea politică locală), în contextul operațiunilor ilegale desfășurate de SREL pe parcursul mai multor ani.

Ca responsabil direct pentru legalitatea

… acțiunilor serviciilor secrete, Jean- Claude Juncker a fost nevoit să demisioneze din funcția de prim-ministru al Luxemburgului, după ce aliații de guvernare i-au retras sprijinul politic. Lepădat de țara-mamă, Juncker s-a “transferat” din 2014 la șefia Comisiei Europene.La finele anului 2017- începutul lui 2018, scandalul reizbucnea, însă, cu o forță sporită: de data aceasta, magistrații susțineau că apropiați ai lui Juncker au ascuns sau modificat probe de la dosar, în încercarea de a-l face scăpat pe actualul șef al Comisiei Europene, Juncker. Procuratura luxemburgheză a comunicat că plângerile inițiale către Curte ale fostului director al SREL, Marco Mille și șefului de operațiuni Frank Schneider sunt îndreptate împotriva unei persoane căreia (temporar) nu i s-a scris numele. Public, se știe, însă că Juncker va fi citat cel puțin ca martor în proces, după ce Mille a acuzat anterior că Juncker a cunoscut (și implicit aprobat) existența înregistrărilor ilegale.

Una dintre probele dispărute

… de la dosar (presupus modificate), ar fi fost chiar înregistrarea unei discuții Juncker- Mille care confirma acest lucru după ce, “preventiv”, Mille a mers la o întâlnire cu Juncker având camuflat pe corp un aparat de înregistrare. Citat la Curte, Juncker nu s-a prezentat, invocând programul încărcat al negocierilor Brexit: nemulțumit de absența sa, fostul șef de operațiuni al SREL, Frank Schneider declara: “Dacă a putut să vină pentru a vorbi studenților (din Luxemburg- n.n.) despre viitorul Europei, ar fi putut să găsească două ore să apară în fața Curții”. Mille a fost mai drastic când a declarat, cu privire la acuzațiile aduse lui Juncker și apropiaților săi inculpați: “Falsificarea dovezilor și înșelăciunea deliberată a Parlamentului, a sistemului judiciar și, în cele din urmă, a publicului reprezintă un atac asupra statului de drept.” În prezent, Schneider are o firmă privată pe Intelligence, iar Marco Mille este însărcinat cu Securitatea pentru gigantul Siemens.

Extrem de reținut în fața magistraților

… în a vorbi despre Dosarul SREL, Jean Claude Juncker a fost extrem de comunicativ când a fost vorba de discursuri- plătite sau ba. În Declarația sa de interese din 2018 sunt menționate inclusiv prestațiile ca orator “ocazional” la cunoscuta rețea globală de speakeri London Speaker Bureau (Karlsruhe), unde este coleg cu Monica Lewinsky (cunoscuta protagonistă a episodului “sex oral în biroul oval” cu ex-președintele Bill Clinton- 1998) și, eventual, cu bunul său amic, George Soros, care este specialist “în Europa”, în invadarea Europei cu migranți ilegali și în sprijinirea politică a veșnicului candidat Hillary Clinton.

Juncker a negat

… permanent că ar fi știut de înregistrările neautorizate sau dosarele politice stocate de SREL, în pofida tuturor acuzațiilor. Serviciul secret luxemburghez SREL este civil, are oficial mai puțin de 100 de agenți și a fost înființat ulterior atacurilor teroriste din 11 Septembrie 2001, din Statele Unite. SREL are atribuții pe Securitate externă, anti-terorism și protejarea intereselor Statului și a aliaților săi. După debarcarea lui Juncker, SREL a și fost reformat, odată cu legea sa de funcționare (legea 6675 din 2014). În 2017, în urma unei interpelări parlamentare, prim-ministrul Xavier Bettel a informat public că toți luxemburghezii cărora SREL le-a pus telefoanele sub ascultare (“neintenționat”) au fost informați, iar înregistrările au fost distruse. Dintre multitudinea de ilegalități constatate de ancheta parlamentară, președintele de Comisie François Bausch menționa în raportul său interceptări telefonice frauduloase, spionaj, înșelătorie, menținerea unor dosare de oponenți politici și acceptarea unor “avantaje”. Scandalul care îi implică pe Juncker, fidelii săi și foștii șefi ai Serviciului secret SREL a coborât prestigiul de campion al democrației pe care îl avea Luxemburg, la un nivel jenant”, mai arată Cristoiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.