Premium
Gazetarul și publicistul Ion Cristoiu publică, de 1 mai, pe blogul său un articol intitulat „Dacă vreți să cunoașteți starea morală și intelectuală a unei nații, uitați-vă la presa ei”, în fond titlul unui articol mai vechi găsit de acesta într-un ziar de la bibliotecă. Redăm mai jos descoperirile făcute în ziar de Ion Cristoiu.
„1. Pe catedră – așa i se spune pupitrului de la care, profitînd de supraînălțarea deasupra sălii cu noi, muritorii cititori, custodele se uită la noi de sus – întors de la cafeaua concepută exclusiv ca benzină (n-am zis în viața mea, Hai la o cafeluță!), văd lăsată acolo spre trimitere în depozit o publicație A4 cu un titlu care mă atrage: Ziarul Presei. Ia te uită! mă uimesc eu tainic, a fost și un ziar al Presei, subintitulat, bag seama, Organ al tuturor ziariștilor.
În perspectiva trimiterii în adîncimile depozitului, Ziarul presei stă alături, pe catedră, cu o altă foaie foicică, Cupidon, pe a cărei primă pagină citesc titlul editorialului Jos rochița! Ca să vezi, cărui scop sublim îi închina un condei truda frunții sale! Iau Ziarul presei și-l scanez poate pentru a-l reproduce pe blog. Anul I, nr. 1 septembrie 1890, citesc pe frontispiciu, trăgînd concluzia că prin tuturor ziariștilor se înțelegeau ziariștii puțini ai finelui de secol XIX în România Mică.
Mă fac să zîmbesc precizări precum Abonamente nu se primesc, Anunciurile trebuie adresate casierului Socității, Redacția și Administrația La localul Societății presei, strada Doamnei, 12 (Palatul „Naționala”), Ziarul nu apare de cît în zilele de serbări, Articolele de polemică nu sînt admise. Rețin în vederea unei citări nici eu nu știu cînd textulețul lui Constantin C. Bacalbașa: O minciună:
„Cea mai mare minciună constituțională este că: 'toate puterile purced de la națiune'. Adevărul este că de la națiune nu purcede decît o singură putere: banii din impozite.”
Mai păstrez, deși autorul – C. Colescu-Vartic – nu-mi spune nimic, aserțiunea de pe ultima pagină a foii:
„Dacă vreți să cunoașteți starea morală și intelectuală a unei nații, uitați-vă la presa ei.”
Din curiozitate cer de la depozit publicația Jos Monopolul Cîrciumăritului, descoperită cînd căutam la fișier ziare și reviste avînd în titlu cuvîntul Jos! Pentru un eseu mai amplu, scanez multe pagini, mai ales pagini întîi, cele care se vor drapele de luptă ale oricărei foi de luptă. Notez pe scurt, pînă la momentul eseului:
Publicația apare la Focșani mai întîi și la Panciu mai apoi. Editată de un grup de podgoreni, are toate datele publicațiilor scoase pe banii redactorilor. Nu puține sînt chemările la acordare de subvenții și la plata abonamentului.
Din cîte înțeleg, foaia apare un timp (săptămînal cam vreo doi ani, mult pentru o publicație căreia azi i-am zice de nișă) drept formă de revoltă a podgorenilor față de o Lege impusă de Emil Costinescu ( ministru Liberal al Finanțelor între 18 iulie 1902 – 20 decembrie 1904) în favoarea cîrciumarilor și în defavoarea podgorenilor. Nu știu ce conține legea, prin urmare, nu-mi dau seama cît de tare îi nedreptățea legea pe cei din județul meu, Vrancea. Știu însă sigur că sînt supărați rău pe lege și pe Costinescu.
Atît de supărați încît au înființat o publicația Jos Monopolul Cîrciumăritului pentru a lupta și pe calea presei împotriva Legii.
Asta da putere a Presei!
2. Spre final cu Cumpăna luminilor, roman de Nicolae Jianu, publicat în 1951 la Editura Tineretului, distins cu Premiul de Stat clasa a II-a. Abia acum realizez marea problemă a prozei și teatrului din anii stalinismului. Creația trebuia să aibă neapărat un moment cu acțiunea dușmanului de clasă. Abordarea dușmanului nu era însă de ici de colea. Se impunea respectarea anumitor norme. Ca de exemplu:
La descoperirea și demascarea dușmanului de clasă rolul principal revenea oamenilor muncii. Organele de stat – Miliția, Securitatea – interveneau după ce dușmanul era prins și demascat, de te întrebi de ce mai era nevoie de Miliție și Securitate, cîtă vreme masele populare le făceau treaba. În Cumpăna luminilor apare o nuanță. Organele țin la curent civilii de pe un șantier din provincie ( Corund) cu mersul anchetei într-un complot considerat organizat de la București. Ceea ce frizează absurdul. Cine să creadă că se risca o anchetă de asemenea proporții de dragul oamenilor muncii din Corund?! O altă schemă viza proporțiile sabotajului. Toată lumea a remarcat, în anii destalinizării, puerilitatea dușmanului de clasă. Ea nu venea din slaba fantezie a scriitorilor în această privință, ci din norma potrivit căreia acțiunea dușmănoasă nu trebuia să pară prea deșteaptă și mai ales prea gravă.
Dușmanul lovea, dar nu mortal!
Puerilitatea izvorăște și din norma descoperirii de către oamenii muncii. O altă normă: oamenii muncii simt instinctiv dușmanul de clasă. Alexandru Gaspar din Cumpăna luminilor poate fi în orice moment un specialist burghez apolitic, chiar ostil socialismului, dar cinstit. Mladin, secretarul de partid al șantierului, Voinea, șeful șantierului, îl miros de cum îl văd. Ca fiind dușman. Se spune că era instinctul de clasă. O altă normă: dușmanul de clasă așteaptă Războiul provocat de imperialiști. Nu trebuie sărită însă norma femeii fatale, un soi de Eva a construcției socialiste. Anca din Cumpăna luminilor devine agent al dușmanului de clasă pe fondul unei vieți deșănțate. Astfel de personaje erau visate de autori, pentru că mureau să scrie și despre o femeie adevărată și nu numai despre femei robot, cum sînt tovarășele de pe șantier.
3. Nimic nu mă enervează mai tare decît așa-zisele cercetări menite a dovedi că după 23 august 1944 slugărnicia față de comuniști era doar de fațadă. Să-l luăm pe Nicodim, Patriarhul României în 1946. 1946 e un an crucial pentru România. Firește, Armata Roșie era aici, firește alegerile urmau să fie cîștigate de comuniști. În paralel cu bătălia electorală se ducea însă o crîncenă bătălie de imagine între URSS și Occident. URSS ținea să arate Lumii că-n România toți sînt de partea Moscovei. Nu conta că mulți erau din motive de oportunism. Între Rusia și Occident se declanșase bătălia de început a Războiului Rece. Churchill, Truman aveau nevoie să arate lumii că în Est se instalează regimuri comuniste cu forța, prin siluirea voinței populare. Aveau nevoie de așa ceva pentru:
A pregăti opinia publică din Occident, lucrată pînă atunci propagandistic în favoarea Rusiei ( Coaliția anti Hitler o cerea), pentru momentul Cortinei de fier.
A stopa ascensiunea comuniștilor în Occident.
Moscova a sesizat strategia. Și a declanșat o vastă Operațiune de seducere prin cumpărare a elitei românești. Contau gesturile publice. Conta astfel că marii scriitori și marii ziariști români condamnau crimele comise de fascism (inclusiv de Armata română) pe teritoriul URSS. Conta că Patriarhul Nicodim a mers la Moscova și contau declarațiile sale tiribombiste despre Stalin și despre amiciția româno-rusă. După decembrie 1989 presa BOR a dus o campanie pentru a ne convinge că Patriarhul Nicodim făcuse asta contra inimii sale și chiar înfăptuise gesturi de dizidență.
Un fals de proporții!
În orice clipă, dacă ar fi vrut să nu facă jocul rușilor, Patriarhul putea demisiona!”
