Ion Cristoiu reacție TRANȘANTĂ pe subiectul Marian Munteanu - Zelea Codreanu

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 19-04-2016

Actualizat: 19-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jurnalistul Ion Cristoiu a ales să vorbească în "Gândul de marți" despre Marian Munteanu și, în special, cu privire la una din declarațiile sale. Pentru început, Cristoiu aduce în prim plan situația legată de Corneliu Zelea Codreanu.

"Un fan al lui Marian Munteanu mi-a pus pe masă la BAR numărul pe august 2013 al revistei Historia. Pe coperta acestui număr, sub portretul lui C.Z. Codreanu stă un titlu uriaş: Un moment crucial pentru Mişcarea legionară: Corneliu Zelea Codreanu, achitat la Turnu Severin.

E trimiterea la un studiu de 50 de pagini semnat de mine în acest număr. Nu e singurul studiu semnat de mine despre Corneliu Zelea Codreanu.

Așa cum am mai scris, am lucrat la un moment la Proiectul unei cărți despre Corneliu Zelea Codreanu, o carte pe care am vrut-o obiectivă într-un context de poziții pătimașe pro și contra stîrnite de Căpitan. Pentru acest proiect, din care am publicat unele fragmente, am studiat cele peste 20 de volume Codreanu de la Siguranță aflate în Arhiva SRI și cam tot ce s-a scris despre Mișcarea legionară", a scris acesta.

În cele ce urmează, Cristoiu a prezentat o parte dintr-un interviu realizat de Mediafax în compania lui Marian Munteanu. Acesta din urmă era chestionat cu privire la opinia sa referitoare la vinovăția lui Corneliu Zelea Codreanu.

"După un răspuns nu foarte cert venit din partea candidatului PNL la Primăria Capitalei, Cristoiu a ținut să precizeze opinia sa pe această temă. La un eveniment zguduitor petrecut sîmbătă, 25 octombrie 1924, ora 12.30. La Guvernare se afla, din 1922, Partidul Naţional Liberal, condus de Ionel Brătianu. Altfel spus înaintaşul PNL, de azi, al partidului Alinei Gorghiu, PNL care are la sediu pe perete tabloul lui Ionel Brătianu.

La Iaşi, în 1924, era prefect de poliție un fruntaş al PNL, Constantin Manciu. Pe 5 septembrie 1923 Constantin Manciu fusese trimis de Guvern, de chiar premierul Ionel Brătianu, să facă ordine într-un oraş marcat de tulburările studenţilor, puse la cale de Grupul de studenţi condus de Corneliu Zelea Codreanu.

În chip inevitabil, prefectul de Poliţie intră în conflict cu Grupul şi, mai ales, cu Corneliu Zelea Codreanu.

Sîmbătă 25 octombrie 1925, orele 12.30, la ieșirea din clădirea Judecătoriei de Ocol Urban 1 din Iași, Constantin Manciu e împușcat mortal de Corneliu Zelea Codreanu. Doi dintre subordonații lui Manciu, Eugen Cloş şi Gheorghe Husanu, sunt răniți prin alte focuri de armă tot de Codreanu", a povestit jurnalistul.

Pe de altă parte, Cristoiu aduce ca și concluzii ale studiului ideea că achitarea lui CZ Codreanu a fost un gest politic.

"Un gest politic drept răspuns la o acuzare politică într-un proces politic. Faptul rămîne însă fapt. În Depoziţia sa din 20 mai 1925, CZ Codreanu recunoaşte: „Eu sînt acela care am împuşcat pe Manciu, pe Cloș şi pe Huşanu”.

După care purcede la o justificare politică a gestului său: Revolta față de un prefect de poliție care, asemenea întregului PNL, sub pretextul păstrării ordinii, devenise instrumentul antiromânismului: „A păstra ordinea nu însemnează ca să laşi să se despoaie un neam de toată vlaga şi avuţia lui şi s-o dai străinului”, a spus jurnalistul.

În încheiere, Ion Cristoiu spune că pentru  a rămâne candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu se dezice de legăturile cu Mișcarea legionară în cel mai pur stil Coriolan Drăgănescu.

"Cînd vine vorba însă de punctele de vedere legionare în diferite chestiuni, el le susține fără să clipească.

Studiul meu din Historia a avut drept scop descrierea felului în care un proces de omor a devenit, din nefericire, un Proces politic.

Nu m-am pronunţat dacă Zelea Codreanu a fost sau nu criminal. Da, dar eu nu candidez din partea PNL", a încheiat Cristoiu dezbaterea pe blogul său.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri