Ion Cristoiu TAXEAZĂ ieșirile lui Klaus Iohannis: Își ia catrafusele și pleacă

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că tot mai des, de la preluarea mandatului, preşedintele Klaus Iohannis încalcă fără să clipească Constituţia, taie vorba jurnaliştilor care îl întreabă, pleacă furios din încăpere, face crize când cartonul cu curba infectărilor e scos de pe ecran.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că tot mai des, de la preluarea mandatului, preşedintele Klaus Iohannis încalcă fără să clipească Constituţia, taie vorba jurnaliştilor care îl întreabă, pleacă furios din încăpere, face crize când cartonul cu curba infectărilor e scos de pe ecran, iar alegerile parlamentare de duminică ar putea fi tranformat într-un referendum privind dragostea românilor faţă de el, conform Mediafax.

Citește și: Horoscopul de alegeri cu președintele Klaus Iohannis. Sfatul pentru fiecare zodie

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“2 februarie 2015. Klaus Iohannis, nu demult parvenit la funcţia de preşedinte al României, a ajuns la Paris în cadrul unei vizite oficiale, prima vizită şi printre puţinele făcute în străinătate de-a lungul celor şase ani de mandat, în afara navetelor la Bruxelles, la şedinţele UE, prin nimic diferite în materie de rutină de călătoriile în stol SPP-ist către căminul conjugal de la Sibiu la fine de săptămînă. Preşedintele (cu p mare) pentru că despre Klaus Iohannis nu se poate nici scrie şi nici pronunţa decît Preşedinte cu literă mare (la emisiunea lui Marius Tucă de joi seara am încercat să dibuim cum reuşesc cei de la Cotroceni, cînd intră în Măritul Birou să-i semnaleze lui Klaus Iohannis c-au zis Domnule Preşedinte cu Mare şi nu cu p mic) a coborît din avion cu paltonul în mînă. Dintr-o greşeală de protocol, nimeni nu se grăbeşte să-l ia înainte de a se urca în limuzină. Şi atunci Klaus Iohannis face un gest mult discutat la vremea respectivă, cînd presa nu ajunsese hîrtia igienică a preşedintelui. Aruncă haina pe capota maşinii. Un gest care dezvăluia deodată în persoana primarului de Sibiu, îmbogăţit prin învîrteli imobiliare, un ins plin de el, un ciocoi obişnuit să fie spălat pe picioare cu limba de către slugi. Era un gest neobişnuit pentru românii care fuseseră martorii prestaţiei în public a trei preşedinţi de pînă atunci. Oricît de tare ar fi fost deranjaţi de o astfel de stîngăcie de protocol, toţi s-ar fi stăpînit (una dintre armele unui bărbat de stat e stăpînirea de sine, fiind greu de imaginat un preşedinte care fluieră administrativ la trecerea prin faţa lui a unui funduleţ apetisant de cuconiţă) într-un asemenea moment. Unii şi-au amintit de Klaus Iohannis – premierul de la Grivco, de cel care se străduia să fie mai mic decît Mircea Geoană în 2009, cel care-i făcuse favoarea de a-l propune premier. Alţii şi-au amintit de cum se gudura proaspăt PNL-istul Klaus Iohannis în 2014 pe lîngă Victor Ponta pentru a fi numit ministru de Interne în Guvernul USL.

Au trecut de atunci cinci ani. Nu peste mult timp se vor face şase.

Joi, 3 decembrie 2020. Klaus Iohannis participă la şedinţa CSM de alegere a noii conduceri. Cu acest prilej ţine un discurs tipic perioadei (perioadă, nu peroadă, cum pronunţă Klaus Iohannis în public, fără ca vreunul dintre apropiaţi – premierul, de exemplu – să-i semnaleze, cu prudenţa cu care-i atragi unui bărbat atenţia că-i descheiat la prohab, că se spune perioadă şi nu peroadă) din urmă. Un discurs de gramofon electoral al PNL. În plină şedinţă a instituţiei care administrează Justiţia din România Klaus Iohannis aduce partizanatul politic violent, de Miţa Baston în plin carnaval. Dintre judecătorii de acolo, toţi care l-ar putea avea ca împricinat pe cetăţeanul Klaus Iohannis, toţi fuduli de postura lor de magistraţi, a avut curaj să-l pună la punct judecătoarea Gabriela Baltag. Cînd se va realiza, ca şi în cazul lui Nicolae Ceauşescu, un bilanţ al luptei împotriva Dictaturii lui Klaus Iohannis, acest discurs va fi reamintit – sînt sigur – la loc de frunte, ca exemplu că nu toţi românii sînt laşi, aşa cum atitudinea Doinei Cornea din ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu e dată drept exemplu că nu toţi românii au fost mămăligi care nu explodează, ci fîsîie. Îl citez în întregime pentru că merită învăţat pe de rost:

Şi pentru că ştiu că sînteţi un crestin, va văd de multe ori la televizor duminica, ştiţi şi dumneavoastră cu siguranţă că la sfîrşitul vieţii nu sîntem întrebaţi, nu dăm socoteală pentru cît am urît, ci pentru cît am iubit şi iertat, domnule preşedinte. E foarte important acest lucru.

Dacă tot sînteţi oaspetele nostru, musafir cum spuneţi dumneavoastră, aş vrea să nu lăsăm să treacă această zi fără să spuneţi colegilor noştri şi societăţii căreia vă adresaţi cum vă raportaţi dumneavoastră la posibilitatea de a fi din nou pe val în justiţie serviciile de informaţii, indiferent de numele lor. Ştiu că v-am auzit în octombrie vorbind despre faptul că nu veţi agrea acest lucru, dar să nu uităm domnule preşedinte că în septembrie aţi dat un vot în CSAT pe această problemă şi nu-mi explic dacă va exista o hotărîre de retractare faţă de viziunea dumneavoastră din octombrie. M-aş bucura dacă aş afla răspunsul la această problemă, eu şi bineînţeles cei care sînt preocupaţi de posibilitatea implicării serviciilor secrete în actul de justiţie>.

Cum reacţionează preşedintele României la o asemenea intervenţie destul de blîndă faţă de mizeria de a folosi şedinţa CSM pentru a lipi cu gura afişe pentru Partidul Meu, zis şi PNL?

Caută să-i răspundă politicos? Caută să-i convingă şi pe ceilalţi magistraţi din sală ca şi pe toţi românii că el garantează independenţa Justiţiei, că nu va face astfel încît SRI să revină în procesele penale?

Îşi ia catrafusele şi pleacă în mod ostentativ.

Un gest asemănător cu cel de pe aeroportul din Paris, gestul unui ins plin de el, tratînd pe toţi ca nişte slugi, cînd e deranjat în obişnuinţa sa de a fi ascultat fără crîcnire, cum fac toţi din nomenklatura regimului Iohannnis, de la premierul Titirez în jurul preşedintelui pînă la generalii care pocnesc nu numai din călcăîi, dar şi din epoleţi numai auzind rostindu-li-se numele.

Între cele două momente e totuşi o deosebire.

În februarie 2015 reacţia de Ciocoi era faţă de un SPP-ist, unul dintre cei dependenţi cu slujba de Klaus Iohannis şi evident unul care avea datoria să se ocupe de paltonul prezidenţial.

În decembrie 2020, reacţia de Ciocoi are loc faţă de un membru CSM, faţă de un reprezentant al magistraţilor, constituţional independent de preşedinte.

Dacă în cazul paltonului era vorba doar de mojicie, în cazul de la CSM e vorba de altceva.

De ceea ce toţi mai mulţi români, dintre cei care nu depind de rînjetul lui Klaus Iohanis, dintre cei care mai cred că odată cu Nicolae Ceauşescu s-a prăbuşit şi pretenţia unui politician de a fi Omul Providenţial, Salvatorul Naţiei, Şahinşahul românilor, observă cu îngrijorare.

Klaus Iohannis dă pe zi ce trece tot mai multe semne de paranoia părerii bune despre el însuşi, de credinţa că e Nemuritor, că e deasupra noastră, a românilor, într-un Olimp din care ne mustră cu degetul.

Se pot aminti aici zeci de exemple în care Klaus Iohannis a arătat în public că respinge contrazicerea, dialogul, vorba sinceră, o altfel de atitudine decît cea a ghiocelului. E tot mai limpede că el vede în orice abordare a sa diferită de cea tipică Cultului Personalităţii, o punere la îndoială a personalităţii sale.

Şi atunci reacţionează ca în scena cu paltonul:

Încalcă Constituţia fără să clipească, taie vorba jurnaliştilor care îl întreabă, pleacă furios din încăpere, face crize cînd cartonul cu curba infectărilor e scos de pe ecran.

Această tot mai mare umflare de el însuşi s-a manifestat la Klaus Iohannis după victoria la prezidenţialele din 2019.

Joi, 3 noiembrie 2020, Klaus Iohannis a cerut românilor să voteze PNL ca dovadă că sînt alături de el.

Din parlamentarele de duminică el a făcut un Referendum cu întrebarea:

Mă iubiţi sau nu?

Lesne de priceput cît de tare se va se va gonfla dacă PNL va cîştiga alegerile”.