Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ion Cristoiu, teorie explozivă: Alegerile parlamentare, un soi de referendum prin care Iohannis va deveni primul preşedinte monarh absolut

Ion Cristoiu

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că majoritatea parlamentară de după alegerile din 6 decembrie e văzută de preşedintele Iohannis ca o orchestră aflată sub bagheta sa de dirijor, cu ajutorul căreia se gîndeşte să schimbe prin lege componenţa unor instituţii ale Statului de drept.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Duminică 6 decembrie 2020 vor avea loc alegeri parlamentare.

Nimic deosebit în România de 30 de ani postdecembristă. Dacă ar fi fost vorba de alegerile din 20 mai 1990, am fi văzut ele un moment deosebit:

Primele alegeri libere în ţara noastră după 53 de ani. După 53 de ani, deoarece ultimele alegeri libere în România fuseseră cele din decembrie 1937.

Din 1990 s-au desfăşurat în România nu mai puţin de 7 alegeri parlamentare.

După fiecare s-au creat noi majorităţi în Parlament, care s-au regăsit în ivirea unui nou partid de guvernămînt.

Scandalul pensiilor speciale - Rareș Bogdan, reacție după anunțurile lui Ciolacu și Barna: 'Mă supără însă, mă întristează, mă mâhnește faptul că...'

Pentru români, alegerile din 6 decembrie 2020 se înscriu în seria de momente specifice pluralismului postdecembrist.

O majoritate pleacă din Parlament. Îi ia locul o altă majoritate. Unii parlamentari de azi vor reveni în Parlament după 6 decembrie 2020. Alţii nu vor reveni, fie pentru că n-au fost trecuţi pe liste, fie pentru că partidul lor n-a trecut pragul electoral.

Există însă în România un om care vede în alegerile din 2020 altceva decît un moment obişnuit al democraţiei.

Acest om e Klaus Iohannis.

Pentru Klaus Iohannis, alegerile din 6 decembrie 2020 vor rămîne în destinul Patriei de importanţa crucială a lui 24 ianuarie 1859, a lui 1 decembrie 1918, a lui 23 august 1944 şi mai ales a lui 22 decembrie 1989. Asta deoarece, în viziunea lui Klaus Iohannis, expusă în seria de conferinţe de presă de la Cotroceni, România va fi alta după 6 decembrie 2020.

N-a fost conferinţă de presă la Cotroceni, în hotarele căreia Klaus Iohannis, pe lîngă atacarea PSD, umăr la umăr în această chibiţăreală electorală cu Adrian Zuckerman, ambasadorul lui Donald Trump în România, să nu înfăţişeze perioada de după 6 decembrie 2020 ca una a Marilor Reforme, toate iniţiate şi conduse de El.

'Memoria' organismului, un element fundamental pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2: ce arată cel mai recent studiu al cercetătorilor români

Aşa cum am mai scris, alegerile parlamentare de anul acesta sînt extrase de Klaus Iohannis din seria confruntărilor între partide, ba chiar şi din cea a alternanţei la Putere, pentru a fi plasate în seria marilor evenimente care au marcat Istoria României. Într-un eseu mai vechi al meu am semnalat existenţa clişeului O nouă eră în retorica politicienilor din istoria modernă a României. La o Eră nouă se gîndeşte Klaus Iohannis ca deschizîndu-se după 6 decembrie 2020, deşi n-o spune (încă n-o spune deschis). Această Eră nouă va fi una a Marilor Reforme în toate domeniile: de la cel al Siguranţei naţionale pînă la cel de Sănătate. Ca să nu credem că e vorba doar de o visare cu ochii deschişi, Klaus Iohannis ne-a mărturisit în mai multe rînduri că în multe domenii miniştrii Guvernului Orban care sînt, evident, Miniştrii Mei, lucrează de zor la diferite Reforme. Cătălin Predoiu, la Reforma în domeniul Justiţiei. Nelu Tătaru la cea în domeniul Sănătăţii, Marcel Vela, la cea din domeniul Poliţiei. N-am nici o îndoială că toţi Miniştrii Mei lucrează la Reformele care vor fi aplicate după 6 decembrie 2020. Şi cel al Educaţiei, şi cel al Culturii şi cel al Muncii. Se înţelege deci – nu mai e nevoie de nicio precizare – că Miniştrii Mei lucrează la Reforme sub conducerea lui Klaus Iohannis. Evident, România are nevoie de reforme în multe domenii. Nu la aceste reforme cu r mic se referă Klaus Iohannis în discursurile sale, ci la Reformele cu r mare. Şi ele, aceste Reforme, vor deschide o Eră Nouă în Istoria Patriei, care vor schimba România din temelii, astfel încît manualul de Istorie din viitor se vor împărţi în două:

O parte, dedicată Istoriei de pînă la 6 decembrie 2020.

Cealaltă parte, dedicată Istoriei de după 6 decembrie 2020.

Prima parte va fi tipărită cu litere cenuşii. A doua, cu litere colorate. Iar capitolul dedicat anilor 2020-2024, celor patru ani (rămaşi) de mandat al lui Klaus Iohannis, vor fi tipărite pe hîrtie velină. Pentru a face atractiv acest capitol foile veline vor fi unse cu miere, cine le va citi se va linge pe degete de plăcerea lecturii.

Urmărind viziunea lui Klaus Iohannis asupra alegerilor din 6 decembrie 2020 descoperim cîteva note comune ale posturii pe care şi-o asumă Klaus Iohannis:

a) Postura de Mare Reformator. Asta înseamnă că Klaus Iohannis e deţinător deja al unui Proiect de ţară. Nu unul oarecare, ci unul ieşit din comun. L-am compara cu proiectele de ţară ale lui Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Carol al II-lea, Mareşalului Ion Antonescu şi ale lui Nicolae Ceauşescu. Deocamdată, nu ştim mare lucru despre acest Proiect de ţară. Îl putem ghici însă din dezvăluirile pe bucăţi ale lui Klaus Iohannis.

b) Postura de Conducător, de Lider atotputernic, în stare să facă ce vrea cu ţara, asemănător Dictatorilor: Carol al II-lea, Mareşalul Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu. Şi alţi preşedinţi vor fi avut ambiţii de Deschizători de Eră, de Făuritori de ţară, de Mari Reformatori. Ambiţiile lor s-au lovit însă de mecanismele democratice ale României:

De majoritatea parlamentară.

De presă.

De instituţii ale Statului de drept: CCR, CNA, Avocatul Poporului.

Le ia în calcul Klaus Iohannis?

Fireşte că nu.

Nici Moș Nicolae nu scapă de restricțiile Covid: Mesajul de avertizare cu care este întâmpinat preferatul copiilor

Majoritatea parlamentară de după 6 decembrie 2020 e văzută de Klaus Iohannis ca o orchestră aflată sub bagheta sa de dirijor.

Cu această majoritate parlamentară, el se gîndeşte să schimbe prin lege componenţa unor instituţii ale Statului de drept astfel încît acestea să fie conduse nu de oameni, ci de roţile dinţate ale unei maşinării puse în mişcare prin apăsarea unui buton de la Cotroceni.

De regulă astfel de viziuni profetice sînt instrumente ale bătăliei electorale.

Era nouă a fost făgăduită de mulţi politicieni în Istoria modernă a ţării.

E doar o strategie electorală a lui Klaus Iohannis în cadrul chibiţărelii în favoarea PNL?

Unii ar răspunde Da.

Eu însă care am întîlnit multe personaje providenţiale în Istoria Patriei, mulţi politicieni care au văzut în România o mîzgă în care îşi vor lăsa ei urma bocancului, tare mă tem că Klaus Iohannis chiar aşa se crede. Ca un Făuritor al unei Ere Noi.

Ce reclamă pentru asta?

Un Parlamentul Meu.

Alegerile din 6 decembrie 2020 nu vor fi alegeri parlamentare. Vor soi de referendum prin care Klaus Iohannis va deveni primul preşedinte monah absolut din Istoria Lumii”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.