DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ion Iliescu, prin ochii unui tânăr de 22 de ani

iliescu

Am fost însărcinat să scriu un editorial despre Ion Iliescu, pentru că fac parte din generația celor care s-au născut după Revoluție. Sunt născut în anul 1994 și am început să-l cunosc pe fostul președinte din poveștile părinților mei.

Ca mulți alții, vacanțele de vară mi le petreceam în ograda bunicilor din provincie. Seara, se vorbea politică (atunci când nu juca România sau Steaua). Taică-miu, cu Băsescu. Bunică-miu, cu Iliescu. Mă amuza la vremea respectivă (după ce devenisem elev) cum tata încerca pe toate părțile să-l convingă pe bunicul meu patern de moștenirea canceroasă pe care Iliescu a lăsat-o României. (Cred că) nici în momentul de față nu a reușit să-l facă pe acesta să-și schimbe părerea, dar nici nu se lasă, în vreme ce pentru ăl bătrân cred că deja a devenit un meci personal, deci dinadins nu se recunoaște învins în această confruntare.

Când  și-a terminat Iliescu al doilea mandat de președinte aveam 10 ani, deci nu port în memorie amintiri importante în legătură cu activitatea sa.

Evident, nu îmi amintesc prea multe nici de la mineriade, dar o rețin pe mama, în genunchi, rugându-se printre lacrimi pentru tata. E jandarm de-o viață, iar în 1999 era plecat în Defileul Jiului iar în consecință, serile treceau greu, greu de tot.

O altă consecință directă asupra mea, a acțiunilor lui Iliescu, a avut loc la grădiniță. Eram la una din acelea cu program prelungit, mama mă aducea dimineața și mă lua seara. Dormeam la amiază și mâncam acolo.

Ei bine, deși nu îmi amintesc, tata îmi relatează din când în când cum, revenit în București, educatoarea i-a povestit că nu voiam să mânânc cu restul copiilor, ci să stau cu ea să mă uit la știri, pentru că „pe tata îl bat minerii”.

În rest, din propria mea experiență nu pot spune mai multe despre Iliescu. Desigur, am urmărit înregistrările cu el din 1 Decembrie ’90, când „încerca” să liniștească mulțimea care-i huiduia discursul lui Coposu, în timp ce Petre Roman se amuza grotesc. L-am citit și ascultat pe Marian Munteanu, la fel cum am vizionat și mulțumirile lui Iliescu adresate minerilor care „au plantat flori” în fața TNB-ului.

Am citit și despre închisorile Aiud, Arad, Gherla sau Suceava precum și despre experimentul Pitești, astfel că am aflat câte puțin despre cea mai dură și impersonală față a sistemului care l-a crescut pe Iliescu. Cu atât mai greu îmi este să înțeleg cum, și în anul 2016, acesta este președintele de onoare al PSD.

Iliescu continuă să fie atât de activ public pe cât îi permite vârsta. Din păcate, refuză să părăsească viața politică și rămâne o amintire vie a 50 de ani de întuneric și a altor 26 de debusolare națională, asemeni unui orb care își recuperează brusc vederea și nu știe încotro să se îndrepte.

Declarația de ieri a acestuia, când îi certa pe cei care și după 26 de ani își plâng morții, nu are nevoie de niciun comentariu. Exprimă perfect natura lui umană, modul de gândire și de acțiune.

Asemeni unui blestem, Iliescu ne anunța acum câțiva ani că din politică va ieși doar cu picioarele înainte. Unii așteaptă și tot așteaptă, dar eu vă rog, domnule Iliescu, să mai cântăriți odată acea decizie și poate, spre binele tuturor, vă hotărâți să vă petreceți bătrânețea în anonimat. Aveți încă șansa aceasta. Până nu e prea târziu, iar acel CEDO pe care îl blamați va face să se miște lucrurile din punct de vedere juridic și la noi în țară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.