Ionuț Negoiță, prima reacție după ce a fost ACUZAT că a adus huliganii la protest

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 02-02-2017

Actualizat: 02-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Protestele din Piața Victoriei de miercuri seară au degenerat, iar în presă au apărut informații potrivit cărora ultraşii au venit cu autocare, de la Hotelul Rin, deţinut de fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă.

„Nu am nicio legătură cu cei care au creat violențele de aseară! Nu sunt în cele mai bune relații cu ultrașii din galerie, e o minciună halucinantă că ar fi fost înaintea manifestației la Hotel RIN.

Din câte știu eu, ei au ajuns în Piața Victoriei de la meciul de baschet al lui Dinamo, în nici un caz de la hotelul meu și al fratelui”, a spus Ionuţ Negoiţă pentru gsp.

Amintim că, fosta soție a lui Ionuț Negoiță, Carmen Negoită, a susținut într-o postare pe Facebook că fostul șot și cu fratele acestuia au dus huligani în oraș pentru a crea haos în rândul manifestanților.

Am stat 4 ore in piata si toata lumea era pasnica. In coltul dreapta al Guvernului era un grup de dubiosi, care pareau ca pregatesc ceva. Unul din prietenii mei chiar a zis ca astia fac parte din galerie. Ceea ce se pare ca este adevarat.

"Fratii Negoita au strans galeria echipei de fotbal Dinamo la Rin Grand Hotel si i-au adus cu autobuzele la protest inarmati cu petarde si lacrimogene ca sa strice protestul din aceasta seara, Fratii Negoita sunt membri PSD cu dosare penale care beneficeaza de legea gratierii!", a scris Carmen Negoita pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri