Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ionuț Moșteanu desființează impozitarea progresivă, anunțată de Marcel Ciolacu: Punem povară pe cei care fac performanță

Ionuț Moșteanu

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, şi-a exprimat dezacordul, luni, faţă de declaraţiile preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, privind impozitarea progresivă, menţionând că nu trebuie pusă o "povară suplimentară" pe cei care fac performanţă.

"Declaraţiile domnului Ciolacu de azi dimineaţă - vedem că PSD readuce în discuţie modificări de impozitare, deşi au spus că nu o să crească povara fiscală şi au alte soluţii, neclar care sunt alea, auzim din nou că discută despre impozitarea progresivă. Din timp în timp, PSD-ul vine cu această discuţie în spaţiul public. USR apreciază că investitorii şi antreprenorii au nevoie, în primul rând, de predictibilitate şi, în momente grele, în momente în care economia gâfîie, nu trebuie dat fix în cel care trage mai tare, nu trebuie pusă o povară suplimentară pe cei care fac performanţă, care fac profit, pe cei care adaugă valoare în economie", a susţinut Moşteanu, după şedinţa Biroului Naţional al USR.

El a adăugat că orice discuţie despre schimbarea modului de impozitare trebuie să ţină cont de mediul privat. "Orice discuţie despre schimbarea modului de impozitare trebuie să fie o discuţie aşezată, o dezbatere la care să participe toată societatea, o dezbatere la care să se ţină cont de mediul privat. Şi îi spun asta domnului Ciolacu. Sper ca peneliştii să nu uite că au şi cuvântul liberal în nume şi să nu meargă pe linia impozitării progresive, împinsă atât de tare, de mulţi ani de zile, de PSD", a afirmat purtătorul de cuvânt al USR.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că susţine în continuare introducerea impozitului progresiv "cu deductibilităţile necesare".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.