Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ionuț Simion, președintele AmCham: 'Trecerea la statutul de piaţă emergentă ne permite să jucăm într-o ligă superioară'

www.amcham.ro
amcham

Statutul de piaţă emergentă îi permite României să joace într-o ligă superioară iar obiectivul pe termen mediu este îndeplinirea următorului nivel de performanţă necesar pentru încadrarea în categoria pieţelor emergente primare şi, în final, calificarea pentru statutul de piaţă dezvoltată, consideră reprezentanţi AmCham România.

"AmCham România susţine cu prioritate demersurile care contribuie la creşterea fluxului de investiţii în România, inclusiv prin promovarea pieţei de capital. Promovarea de către FTSE Russell este o notă mare acordată nu doar Bursei de Valori Bucureşti, ci şi României, dar şi o încurajare ca toate părţile implicate până acum în transformarea acestui obiectiv în realitate să continue colaborarea lor la fel de necesară şi după acest moment mult aşteptat. Trecerea la statutul de piaţă emergentă deschide României accesul la fluxuri investiţionale semnificativ mai mari şi ne permite să jucăm într-o ligă superioară. Acest lucru vine într-un context economic global marcat de provocări, ceea ce nu poate fi decât un semnal pozitiv pentru investitorii prezenţi şi potenţiali şi este de aşteptat să aibă un efect multiplicator în economie", a declarat Ionuţ Simion, preşedintele AmCham România, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Reacția Gabrielei Firea, după afirmația lui Nicușor Dan despre 'panarame': 'Sunt și voi fi mereu alături de toate femeile! Ele duc greul!'

Potrivit organizaţiei, calificarea României pentru statutul de piaţă emergentă secundară, după o perioadă de trei ani de monitorizare, confirmă eliminarea unor bariere şi progresul înregistrat în ceea ce priveşte calitatea infrastructurii de tranzacţionare şi a cadrului de reglementare aferent.

"Punctez şi cu acest prilej că succesul pe care îl salutăm azi este dovada că prin parteneriat şi conclucrare putem obţine rezultate benefice pentru economie în ansamblu. Totodată, ne responsabilizează să rămânem cu toţii angajaţi în susţinerea obiectivelor imediat următoare precum promovarea pieţei de capital româneşti la statutul de piaţă emergentă şi în indicii MSCI. Pe termen mediu, în viziunea AmCham, obiectivul pentru dezvoltarea pieţei de capital este îndeplinirea următorului nivel de performanţă necesar pentru încadrarea în categoria pieţelor emergente primare, şi în final calificarea pentru statutul de piaţă dezvoltată", a arătat, la rândul său, Cristian Agalopol, preşedintele Grupului de lucru dedicat pieţei de capital din cadrul AmCham România.

El punctează, în context, nevoia de listare a companiilor de stat, care pe lângă beneficiile la nivelul atragerii de investiţii va crea cadrul pentru consolidarea guvernanţei corporative.

Vezi și: Paradoxul din România care cu greu poate fi explicat: Avem mai mulți tineri decât vârstnici, dar pensionarii îi depăşesc pe salariaţi

"Dezvoltarea pieţei de capital va avea nevoie şi de măsuri de încurajare a companiilor private de a se lista pentru a-şi diversifica sursele de finanţare, ceea ce presupune viziune şi un cadru legislativ şi fiscal favorabil şi stabil, aspecte pentru care ne bazăm pe implicarea autorităţilor", a mai spun Agalopol.

Piaţa de capital din România a fost inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.

FTSE Russell revizuieşte anual clasificarea ţărilor în cele patru categorii - pieţe de capital dezvoltate, pieţe de capital emergente avansate, pieţe de capital emergente secundare şi pieţe de capital de frontieră, prin analizarea a 21 de criterii care urmăresc cadrul de reglementare, custodia şi decontarea, cadrul de tranzacţionare, operaţiunile cu derivative.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este de peste 25 de ani între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, fiind recunoscută drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relaţiilor comerciale între SUA şi România.

Cele peste 450 de companii americane, multinaţionale şi româneşti membre ale comunităţii AmCham România, fac posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităţilor economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.