Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ionuţ Stroe lovește în Gabriela Firea: Decât să preluăm patinoarul Flamaropol mai bine construim altul de la zero

Inquam Photos / Octav Ganea
ionut stroe

Ministru Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că patinoarului Mihai Flamaropol, ale cărui lucrări de refacere sunt blocate din cauza unui conflict între Primăria Municipiului Bucureşti şi executant, nu poate fi preluat de Compania Naţională de Investiţii, astfel că mai uşor este de a construi de la zero un alt patinoar, într-un alt loc, notează news.ro.

"Mă gândesc din ce în ce mai serios, am vorbit cu ministrul Lucrărilor Publice, am vorbit şi cu conducerea CNI, practic să pornind de la zero construirea unui nou patinoar. Din analiza pe care am făcut-o în momentul de faţă, intervenţia guvernului prin CNI în ceea ce se întâmplă la acest patinoar abandonat de primărie ar fi mai grea decât luarea de la zero şi construirea unui nou patinoar. Trebuie refăcute toate expertizele, evaluările, stadiul în care au fost abandonate lucrările, problemele de natură juridică care sunt pe rolul instanţelor între primărie şi executant, transferul efectiv prin hotărâre de guvern. Practic, în momentul de faţă ar fi mult mai greu să preluăm această construcţie abandonată şi cu toate problemele generate de Primăria Muncipilui Bucureşti şi de executant decât să o luăm de la zero. Am ajuns la concluzia că MTS va identifica unul, două amplasamente, ne trebuie cam 15-20.000 de metri pătraţi din punctul meu de vedere şi al experţilor de la CNI pentru a construi acest patinoar de 3.000-5.000 de locuri. Am deja două soluţii, foarte curând voi avansa public aceste două terenuri din Bucureşti pentru a fi puse la dispozţia CNI-ului. Este elementar ca o capitală din Uniunea Europeană să aibă un patinoar", a declarat Stroe.

El a explicat în ce situaţie se află lucrările de reconstrucţie a Patinoarului Mihai Flamaropol din apropierea Arenei Naţionale.

"Patinoarul a fost transferat în 2012 de la MTS la primărie. Primăria şi-a asumat la vremea respectivă că va reconstrui patinoarul Flamaropol, şi-a asumat şi nişte termene foarte optimiste, nu mai insist să nu se zică că fac politică pe chestia asta. Cert este că ne aflăm în anul 2020 şi Primăria Municipiului Bucureşti are din acest obiectiv asumat acum aproape opt ani 35 la sută realizat. S-a reziliat contractul cu executantul, sunt numeroase procese pe care le au primăria şi acest executant pe rolul instanţelor. Ei sunt cei în măsură să deblocheze situaţia aceasta. Noi, ca entitate, ca minister, nu avem niciun fel de legătură cu această situaţie de acolo. Singura posibilitate identificată de mine, să-l preluăm la CNI, transferul lui, este mult mai greoaie şi practic necesită mult mai mult timp să deblochezi o situaţie de genul acesta decât să construieşti de la zero. M-aş bucura să existe două patinoare, să ştiţi că în Budapeste sunt 15 patinaore, poate chiar mai multe. Am avea suficienţi iubitori ai acestor sporturi care să populeze ele două patinoare", a precizat el.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a efectuat, miercuri, o vizită de lucru la Complexul Sportiv Naţional Lia Manoliu. În cadrul acesteia, a asistat, la sala de gimnastică din cadrul complexului, la antrenamentul lotului naţional de gimnastică şi la antrenamentul lui Marian Dragulescu, singurul gimnast calificat la JO Tokyo 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.