IPJ Ilfov: O fată a fost transportată la spital după ce a fost găsită, conştientă, pe marginea unei piscine

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 22-06-2022

Actualizat: 22-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: sursa FOTO: Inquam

O fată a fost transportată la spital după ce a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de pe ambulanţă, în urma unei sesizări a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că la piscina unui complex rezidenţial din Voluntari s-a înecat un copil.

"Astăzi, în jurul orei 11,53, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la piscina unui complex rezidenţial din Voluntari s-a înecat un copil. La faţa locului poliţiştii oraşului Voluntari au găsit-o pe fata pe marginea piscinei, conştientă. Echipajul medical sosit la faţa locului i-a acordat îngrijiri, după care au transportat-o la spital, pentru continuarea investigaţiilor medicale", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov, potrivit Agerpres.ro.

Poliţiştii oraşului Voluntari efectuează verificări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a petrecut evenimentul şi luarea măsurilor legale care se impun.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri