Premium
În ciuda anilor de predici despre necesitatea combaterii emisiilor, Germania e unul dintre cei mai mari poluatori.
E unica țară mare în care ecologiștii dețin una dintre cele mai importante funcții în stat. Investește masiv în piste de biciclete și reciclare. Și se mândrește că e un cetățean-model al globului, aflat în avangarda eforturilor europene și internaționale de a convinge țările să colaboreze pentru a conveni asupra unor reguli pentru protejarea binelui comun. Și totuși, după anii de predici ținute tuturor celorlalți despre necesitatea combaterii emisiilor de CO2, se dovedește că Germania e unul dintre cei mai mari poluatori. Ipocrizia ei e stupefiantă, relateaza The Telegraph citat de Rador.
În cursul ultimei săptămâni Germania a fost copleșită de imaginile cu scutieri luptându-se cu protestatari în micuțul sat Lützerath. Satul e deținut de gigantul energetic RWE, iar locuitorii lui au fost deja forțați să-și părăsească locuințele. Protestatarii poartă adevărate bătălii pentru salvarea satului, dar tunurile cu apă, bastoanele și scuturile par să fi fost suficiente pentru a o forța până și pe neînduplecata Greta Thunberg să plece din calea excavatoarelor. Tot acest conflict și toată drama au apărut din cauză că întreaga zonă urmează a fi săpată pentru o carieră de cărbune menită a menține în funcțiune centralele electrice ale țării.
Cărbunele este de departe cel mai murdar combustibil, cu emisii duble față de gaz și de peste 100 de ori mai mari comparativ cu sursele eoliene, solare și, bineînțeles, nucleare. Dar, în ciuda tuturor acelor eco-predici, nu se poate afirma că Germania a ajuns să depindă de cea mai poluantă formă de energie din cauza vreunui accident nefericit. Țara a făcut alegerea explicită de a se baza mai întâi pe gazul rusesc și, acum, când robinetul a fost tăiat în urma invaziei din Ucraina, pe cărbune. După accidentul de la Fukushima Germania a abandonat energia nucleară, în ciuda faptului că e una dintre țările cu cele mai mici riscuri seismice din lume. „Putem deveni prima țară industrială care abandonează energia nucleară”, declara cu pioșenie în 2011 cancelarul de la acea vreme, Angela Merkel, în fața parlamentului german. „E o sarcină herculeană. Cu toții putem colabora la acest proiect pentru a îmbina responsabilitățile etice viitoare cu succesul economic.”
E totuși greu de văzut ce e atât de „etic” în închiderea centralelor nucleare și ștergerea în schimb a unor sate de pe suprafața pământului pentru a face loc unor cariere de cărbune. Dar dacă tot vorbim de standarde duble, lucrurile nu se opresc aici. Palmaresul Germaniei în privința schimbării climei e cu adevărat șocant. N-au trecut decât câțiva ani de când Volkswagen a fost amendată cu sute de milioane de euro pentru că a montat sistematic la automobilele sale dispozitive care ascundeau nivelul emisiilor poluante, în vreme ce economia națională e total dependentă de industria grea, care consumă cantități enorme de energie.
Ceea ce nu înseamnă că predicile ar fi contenit. „Haideți să nu pierdem timp certându-ne pe tema unor mecanisme care corespund lumii din 1992, când noi trăim deja în 2022, într-o lume cu 1,2 grade [mai caldă - n.trad.]. Haideți să ne asumăm răspunderea”, declara în noiembrie la COP 27 ministrul german de externe Annalena Baerbock. „Acesta e motivul pentru care ne aflăm aici în calitate de politicieni. Haideți să luăm atitudine contra daunelor provocate de emisiile tuturor marilor emițători.” Destul de straniu, ea n-a pomenit nimic atunci despre ștergerea de pe fața pământului a satului Lützerath, nici nu s-a deranjat să intre în detalii referitor la o economie care depinde de energia ieftină într-o măsură mai mare decât oricare altă țară puternic industrializată din lume.
Adevărat, toate guvernele se fac vinovate de duble standarde, și mai cu seamă în privința schimbării climei - nu în ultimul rând, inclusiv al nostru. Politicienii pur și simplu nu pot rezista unei ocazii de a face declarații sforăitoare, iar discursurile despre salvarea planetei se scriu practic de unele singure. Dar aceiași politicieni sunt foarte rar dispuși să ia deciziile dificile care se impun în privința climei. Chiar și așa, acest scheinheiligkeit [ipocrizie] al clasei politice de la Berlin e stupefiant. Bun, dacă vrea le poate ține altor țări predici despre cum să „îmbine responsabilitățile etice cu succesul economic”, pentru a folosi exprimarea lui Merkel, dar să nu se aștepte să și o ascultăm.
