Iran se pregătește de atac: A notificat avioanele să își schimbe direcția de zbor

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 05-08-2024

Actualizat: 05-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Antony Blinken a declarat că un atac desfășurat de Iran și Hezbollah împotriva Israelului ar putea începe chiar luni, conform Jpost.

Iranul a emis un ”NOTAM” o notificare care avertizează o aeronavă cu privire la pericolele de pe traseu, pentru centrul, vestul și nord-vestul țării, sfătuind aeronavele să își schimbe rutele.

Atacul ar putea avea loc luni, spun sursele

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat luni, în cadrul unei teleconferințe G7, că un atac desfășurat de Iran și Hezbollah împotriva Israelului ar putea începe chiar luni.

Conform lui Barak Ravid de la Axios, citând trei oficiali americani și israelieni, atacul ar putea avea loc luni.

Iranul anunţă luni că are ”dreptul legal” de a-şi pedepsi inamicul jurat Israelul pentru asasinarea la Teheran pe care i- o impută a liderului mişcării islamiste palestiniene Hamas Islamil Haniyeh, relatează AFP.

”Noi ne considerăm dreptul de a ne apăra securitatea naţională, suveranitatea şi integritatea teritorială ca pe un drept incontestabil”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă săptămânală, un purtător de cuvânt al Ministerul iranian de Externe, Nasser Kanani.

SUA, mesaj secret în puternicul G7: În următoarele 24 de ore începe războiul în Orientul Mijlociu

Secretarul de stat american Antony Blinken le-a spus duminică omologilor săi din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA), în timpul unei reuniuni în format de videoconferinţă, că un atac din partea Iranului şi a forţelor grupării şiite libaneze Hezbollah împotriva Israelului s-ar putea produce în următoarele 24 de ore, conform portalului Axios, citat luni de EFE, informează Agerpres.

Atacul va avea loc în următoarele 24-48 de ore.

Blinken a spus că SUA nu cunosc momentul exact al atacurilor, dar a subliniat că acestea ar putea începe încă din următoarele 24-48 de ore, completează publicaţia israeliană The Jerusalem Post.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri