Autorităţile iraniene l-au arestat, sub suspiciunea de spionaj, pe un membru al echipei de negociere care a încheiat acordul istoric în domeniul nuclear cu marile puteri, în iulie 2015, a declarat duminică un purtător de cuvânt din justiţie, transmite Reuters.
Suspectul a fost eliberat condiţionat după câteva zile, dar se află în continuare sub anchetă, a menţionat Gholamhossein Mohseni Ejei, în conferinţa de presă săptămânală, citat de presa de stat.
Potrivit acestuia, este vorba despre 'un spion care se infiltrase în echipa de negociatori' în domeniul nuclear. Numele lui nu a fost însă precizat.
Purtătorul de cuvânt a răspuns unei întrebări legate de afirmaţia făcută săptămâna trecută de un deputat iranian, conform căreia un membru al echipei de negociere, având dublă cetăţenie, a fost arestat pentru acuzaţii de spionaj.
Pe 16 august, procurorul general al Teheranului a anunţat arestarea unei persoane cu dublă cetăţenie, care ar avea legături cu serviciile de informaţii britanice, nefăcând însă vreo menţiune că aceasta s-ar fi aflat în echipa de negociere cu marile puteri.
Duminică, Ejei nu a confirmat în mod explicit că persoana arestată ar deţine şi o a doua cetăţenie.
După anunţul procurorului general, Marea Britanie a indicat că încearcă să afle mai multe detalii cu privire la această arestare.AGERPRES
Iran: Un membru al echipei care a negociat acordul nuclear a fost arestat pentru spionaj
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Kremlinul a anunţat reluarea negocierilor de pace cu Ucraina
0

9
VIDEO Erupţie a vulcanului Piton de la Fournaise de pe insula Reunion
9

534
Arctica sub presiune: Rusia acuză Occidentul de blocarea Consiliului Arctic și militarizarea zonei, în timp ce NATO lansează Santinela Arctică
534

60
Kazahstanul își consolidează rolul de centru spațial regional
60

2.883
VIDEO Un bărbat a aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
2.883

58
Datoria externă a Rusiei a atins recordul ultimelor două decenii
58

839
Teheranul nu renunță la programul nuclear - Ce dezvăluie noile imagini din satelit
839

78
SUA au introdus ilegal în Iran aproximativ 6.000 de terminale Starlink după proteste
78

79
Incident naval în largul coastelor japoneze - Japonia a confiscat un vas de pescuit chinez şi l-a arestat pe căpitan
79

58
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
58

2.975
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
2.975

2.131
Cum va arăta lumea în 2036: Cine are puterea să rămână și cine va fi șters de pe hartă
2.131

70
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
70

















Comentează