Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iranienii nu se lasă. Generalii republicii islamice anunță demonstrații publice cu noile arme dezvoltate în secret/ VIDEO

twitter.com
orient kuweit irak iransiria iordania

Iranul va prezenta săptămâna viitoare un nou avion de vânătoare, a anunţat sâmbătă ministrul apărării, generalul de brigadă Amir Hatami, citat de DPA şi Reuters, care preiau agenţia iraniană Fars. Publicul va putea asista la o demonstraţie de zbor cu ocazia zilei naţionale a industriei de apărare, miercuri, când vor fi expuse şi echipamentele proiectate pentru noul avion.

Tot sâmbătă, marina militară iraniană a anunţat montarea pentru prima dată pe o navă a unui nou sistem defensiv de producţie internă. Potrivit agenţiei de presă semi-oficiale Tasnim, preluată de Reuters, contraamiralul Hossein Khanzadi, comandantul marinei, a declarat că testarea la ţărm şi pe mare a sistemului cu rază scurtă de acţiune Kamand s-a încheiat cu succes şi va urma în curând montarea pe încă o navă.

Iranul a prezentat un nou avion de vânătoare, numit Qaher 313, în 2013, reaminteşte Reuters. Unii experţi şi-au exprimat atunci rezerve faţă de viabilitatea aeronavei, iar potrivit agenţiei, aviaţia iraniană mai dispunea doar de câteva zeci de avioane, fie ruseşti, fie modele americane vechi achiziţionate înainte de revoluţia islamică din 1979.


Tensiunile militare dintre Iran şi SUA în Golful Persic sunt în creştere, după ce preşedintele Donald Trump a retras în mai partea americană din acordul încheiat de puterile internaţionale cu guvernul de la Teheran în 2015. Comandamentul central al forţelor armate americane a semnalat ulterior că a observat o activitate mai intensă a marinei militare iraniene către strâmtoarea Hormuz, un punct cheie pentru livrările de petrol din Golf.

Prin înţelegerea din 2015, Iranul se angajase să îşi îngheţe programul de înarmare nucleară, în schimbul suspendării sancţiunilor internaţionale. Importurile multor categorii de armament fiind blocate, iranienii au fost nevoiţi să îşi dezvolte propria industrie de apărare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.