Iranul pare să se teamă de Israel - Ce se întâmplă cu prezența militară în Siria

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 24-04-2024

Actualizat: 24-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: FARS

Iranul, aliat regional al Siriei, şi-a redus puternic prezenţa militară în această ţară în care este vizată de loviturile aeriene tot mai intense imputate Israelului, au declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată de Hezbollah şi un ONG, relatează AFP, potrivit Agerpres.



Potrivit sursei apropiate de Hezbollahul libanez pro-iranian, prezent în forţă în Siria unde îl susţine pe preşedintele Bashar al-Assad, această redesfăşurare a intervenit în cursul ultimelor săptămâni.

"Militarii iranieni s-au retras din tot sudul sirian, din împrejurimile Damasc şi până în Suwayda şi Deraa în sud", între care regiunile limitrofe Israelului, a precizat această sursă.

Ei au continuat totuşi să se întâlnească în consulatul iranian de la Damasc, "crezându-se la adăpostul loviturilor israeliene", a adăugat aceeaşi sursă.

Pe 1 aprilie, o lovitură aeriană atribuită Israelului a vizat consulatul, provocând moartea a şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului iranian, între care doi înalţi gradaţi.

Pe 13 aprilie, Iranul a comis drept represalii un atac fără precedent asupra Israelului. O săptămână mai târziu, un atac imputat statului israelian a vizat centrul Iranului, dar Iranul a minimalizat lovitura.

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a confirmat "o redesfăşurare a grupurilor iraniene de la Damasc şi în sudul Siriei (...) până la frontiera cu platoul Golan ocupat de Israel".

Acest ONG cu sediul în Regatul Unit, dar care dispune de o amplă reţea de surse în Siria a precizat că luptătorii libanezi şi irakieni proiranieni i-au înlocuit pe iranieni în aceste regiuni.

Călători care s-au întors din Siria au declarat pentru AFP că prezenţa iraniană a devenit mai puţin vizibilă la Damasc, în special în cartierele vechi ale oraşului unde mai multe birouri care ţineau de prezenţa militarilor iranieni au fost închise. Drapelele, bannerele şi portretele unor lideri iranieni au dispărut din multe cartiere, au adăugat aceşti călători.

Israelul, care îşi confirmă rar operaţiunile în Siria, şi-a intensificat loviturile asupra militarilor iranieni şi a grupurilor care le sunt aliate în Siria după începutul războiului său din Gaza cu mişcarea palestiniană Hamas.

Potrivit sursei apropiate de Hezbollah, redesfăşurarea a început după un raid din 20 ianuarie de la Damasc, în care au fost ucişi cinci militari iranieni, între care şi şeful din Siria al serviciului de informaţii al Gardienilor Revoluţiei. În decembrie 2023, un comandant al Gardienilor a fost de asemenea ucis într-o lovitură aeriană în apropiere de Damasc.

OSDO a precizat că mai mulţi consilieri iranieni au părăsit Siria în martie, după o serie de lovituri atribuite Israelului în diferite regiuni, între care şi Banyas. Pe 1 martie, cel puţin trei persoane, între care un consilier al Gardienilor Revoluţiei, au fost ucise într-o lovitură aeriană în acest oraş de pe coasta siriană în general scutită de raiduri aeriene.

Consilierii rămân totuşi prezenţi la Alep, în nord, dar în special în regiunea Deir Ezzor din estul ţării, potrivit unor martori cu care reporterii AFP au discutat în cele două regiuni. Prezenţa militară iraniană în estul Siriei se concentrează în special la Boukamal, în apropiere de frontiera cu Irakul, potrivit acestor martori.

Teheranul afirmă că prezenţa sa în Siria se limitează la consilieri militari, trimişi la începutul războiului civil din 2011 pentru a asista armata siriană.

OSDO susţine însă că circa 3.000 de militari iranieni se află în ţară, alături de zeci de mii de combatanţi ai Hezbollah şi ai altor grupuri proiraniene irakiene, pakistaneze sau afgane.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri