Iranul se implică în înţelegerea istorică din cele două Corei: Avertisment cu privire la Donald Trump

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 28-04-2018

Actualizat: 28-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.click.ro

Teheranul i-a îndemnat pe liderii celor două Corei să-l ţină pe preşedintele american Donald Trump în afara eforturilor lor de reconciliere, la o zi după ce Kim Jong Un şi Moon Jae-in au semnat un acord în vederea ”denuclearizării” peninsulei coreene şi încheierii războiului, relatează DPA, potrivit news.ro.

”Guvernul american a arătat, în privinţa acordului nuclear (cu Iranul), că nu respectă acordurile internaţionale şi că este, astfel, de neîncredere”, a avertiat sâmbătă un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Ghassemi.

Vezi şi: Cea mai bună REŢETĂ pentru 1 Mai: Coaste de miel la grătar

Coreea de Nord şi Coreea de Sud s-au angajat vineri, într-un summit intercoreean istoric, să continue negocieri trilaterale cu Statele Unite sau cvadripartite cu Statele Unite şi China, să încheie oficial Războiul Coreei (1950-1953), să transforme armistiţiul într-un tratat de pace şi să stabilească ”un regim permanent şi solid de pace”.

Teheranul lansează acest avertisment la o zi după ce noul şef al diplomaţiei al lui Trump, Mike Pompeo, a declarat că este ”improbabil” ca Washingtonul să rămână în acordul în dosarul nuclear iranian din 2015, în cazul în care lacune, denunţate de americani, ale textului nu sunt remediate.

Rusia a analizat şi ea negocierile intercoreene şi se declară dornică şi deschisă să participe la discuţii, a declarat sâmbătă, la Moscova, un adjunct al ministrului de Externe.

Igor Morgulov a declarat pentru agenţia rusă de presă Interfax că Grupul Celor Şase - alcătuit din Rusia, China, Statele Unite, Japonia şi cele două Corei - este cel mai bun şi fără alternativă.

Vezi şi: Cum să rezişti tentaţiei dulciurilor: Alimente sănătoase care taie pofta de dulce .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri