IRCC bagă adânc mâna în buzunarul românilor: Ratele la bănci cresc de la 1 octombrie

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 29-09-2025 11:20

Actualizat: 29-09-2025 12:53

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Vești proaste pentru români, ratele la bănci cresc din nou de la 1 octombrie. Indicele IRCC urcă la un nivel record, de peste 6 la sută, astfel că cei care au credit cu dobândă variabilă vor plăti mai mult.

Efectele incertitudinilor politice din perioada alegerilor din primăvară se văd acum, la șase luni distanță. Pentru că, așa cum știm, indicele IRCC se calculează cu o întârziere de jumătate de an, potrivit stirileprotv.ro.

Astfel că, pentru prima dată de când există acest indice, depășește pragul de 6 la sută. Crește de la 1 octombrie, de la 5,55%, cât a fost în ultima jumătate de an. Asta înseamnă că cei care au credite cu dobândă variabilă se pot aștepta la creșteri de rată.

Concret, de exemplu, pentru un credit ipotecar de 250.000 de lei, nu unul mare, de 50.000 de euro pe 30 de ani, rata crește cu aproape 100 de lei. Diferența este și mai mare pentru cei care s-au împrumutat mai mult de la bancă, potrivit calculelor finzoom.ro.

Ce pot face cei care au credite cu dobândă variabilă, pentru a mai scădea rata

În primul rând, o refinanțare, care este încă o soluție bună, având în vedere că multe bănci au încă oferte bune pentru creditele cu dobândă fixă, bineînțeles pentru primii 3 sau 5 ani, iar apoi devine variabilă.

Dacă ne uităm la ofertele de luna aceasta, vedem că sunt multe bănci care au dobânda fixă sub 5%, deci mai mică decât IRCC, și să nu uităm că la un credit cu dobândă variabilă se adaugă și marja fixă a băncii, în general încă 2-3%.

Refinanțare sau negociere cu banca

De exemplu, dacă cineva cu un credit de 250.000 de lei are acum o rată de 1.900 de lei, dacă ar face refinanțare la una din băncile care au o dobândă fixă în jur de 5%, ar putea avea o rată mai mică cu aproape 550 de lei.

Sigur că procesul de refinanțare înseamnă de fapt un nou credit, ceea ce implică din nou costuri cu evaluarea imobilului și alte documente, dar unele bănci sunt dispuse să acopere o parte din costuri sau să facă reduceri, prin urmare merită să faceți o analiză.

Dacă nu alegeți refinanțarea, puteți încerca o negociere cu banca, pentru a mai reduce din dobândă. De asemenea, și rambursările anticipate vă pot ajuta să mai scădeți rata sau perioada.

Pentru sumele rambursate anticipat nu se mai calculează dobânzi sau comisioane.

În ceea ce privește situația din următoarele luni, chiar următorul an, șansele ca dobânzile să mai scadă considerabil sunt mici, au spus și oficialii BNR, mai ales că inflația a urcat din nou peste 10%.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri