DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Irina Bara a fost învinsă de elveţianca Stefanie Voegele în primul tur la Lyon (WTA)

irina bara

Jucătoarea română de tenis Irina Maria Bara a fost învinsă de elveţianca Stefanie Voegele cu 7-6 (3), 6-7 (5), 6-3, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Lyon, dotat cu premii totale de 235.238 dolari.

Bara (25 ani, 128 WTA) s-a înclinat la capătul unui meci-maraton de aproape trei ore (2 h 53 min), potrivit agerpres.ro.

Citește și: Tragedie peste tragedie în România: Tată și fică, găsiți carbonizați în casa mistuită de foc. Mama fetiței a reușit să se salveze

Românca a început bine şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Voegele (30 ani, 122 WTA) a reuşit trei ghemuri la rând. Cele două jucătoare au mai reuşit câte două break-uri în primul set, care a ajuns în tiebreak, unde Voegele s-a impus cu 7-3.

Bara a avut un debut bun şi în actul secund, în care a condus cu 3-0, dar a fost egalată. Cele două au mers cap la cap până în tiebreak, unde a reuşit să încline balanţa (7-5).

În setul decisiv, Bara a avut două mingi de 3-1, dar nu a reuşit să le fructifice iar Voegele a profitat de o cădere a româncei, şi-a impus superioritatea fizică şi a beneficiat şi de erori comis de Irina, desprinzându-se la 5-2. Elveţianca a încheiat conturile pe serviciul său, cu 6-3.

Voegele a încheiat cu 7 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce Bara a avut 4 duble greşeli.

Elveţianca se impusese şi în prima lor confruntare, în 2018, în primul tur al Shenzhen (China), cu 6-4, 6-3.

Bara va primi un cec de 2.157 euro şi un punct WTA pentru participare.

Tot marţi, în alt meci din primul tur, Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de Kristina Mladenovic (Franţa), cu 5-7, 7-5, 6-2.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.