Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Irina Cristescu, femeia care şi-a pierdut copilul în justiţie, a ajuns în Camera Deputaţilor

spynews.ro
hector irina cristescu

Membrii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor au primit-o, miercuri, în audienţă pe Irina Cristescu în legătură cu fetiţa sa în vârstă de 2 ani pentru care Tribunalul Bucureşti a decis că trebuie să se întoarcă în Mexic la tatăl ei.

La audiere, deputatul Mircea Man, preşedintele comisiei, a declarat că va face toate demersurile legale pentru a o ajuta pe Irina Cristescu să păstreze custodia fetiţei sale, Alessia. Potrivit purtătorului de cuvânt al familiei Cristescu, Corina Vinţan, Irina a plecat din Mexic "sub ameninţarea morţii", în condiţii dramatice. "A cerut sprijinul Ambasadei României din Mexic, ambasadei americane, au fost evacuate de urgenţă din Mexic, au aterizat în Huston (SUA), unde au intrat sub protecţia poliţiei americane şi FBI-ului, au fost adăpostite trei zile, după care, fiind cetăţeni români şi neavând motiv şi posibilitate să stea pe o viză turistică în SUA, au fost puse pe un avion şi trimise în România. Din momentul în care au venit în România, Alessia a devenit cetăţean român şi din acel moment au curs procesele", a susţinut Vinţan.

Vezi şi: Detalii spectaculoase din cel mai nou dosar al lui Gabriel Oprea: Ce ”atenții” primea

În context, Mircea Man a spus că a luat act de dosarul cauzei şi de declaraţiile Irinei Cristescu. "Au fost prezenţi colegi de la comisiile de specialitate, am luat act de întreg dosarul plus declaraţiile făcute de doamna Irina. Astăzi Comisia se va reuni, am chemat pe şefa Autorităţii de Protecţie a Copilului şi vom avea o discuţie astăzi în birou după care se va reuni comisia după finalul votului din plenul Parlamentului şi astăzi vom trimite adrese către instituţiile abilitate ale statului, respectiv Ministerului Justiţiei, CSM pentru inspecţia de control pentru ceea ce credem noi că n-au îndeplinit condiţiile legale şi din ce va mai rezulta din discuţii noi vom continua după plen o discuţie cu doamna Cristescu şi vedem tot ce putem să facem legal spre instituţiile abilitate ale statului", a precizat Man.

Vezi şi: Criterii fără precedent stabilite de Raluca Prună pentru alegerea viitorului procuror general

Man a adăugat că va informa şi Ambasada SUA la Bucureşti. "De asemenea, cred că e necesar să fie din partea comisiei, din partea comisiilor de specialitate, respectiv protecţia copilului, drepturile omului şi vom informa şi ambasada americană cu tot ce avem la dosar şi cu tot ce am preluat noi şi trebuie să ia la cunoştinţă, având în vedere că minorul este cetăţean american", a spus Man. Cât priveşte decizia Tribunalului Bucureşti, el a amintit că aceasta nu este definitivă. "Decizia nu este definitivă şi sunt convins că avocaţii doamnei Cristescu ştiu ce trebuie să facă. Ei au dreptul la recurs, pot să ceară anularea executării până când se va pronunţa recursul, sunt multe căi de atac. Încă nu a venit motivarea şi vor face toate demersurile legale", a spus acesta. Irina Cristescu a declarat, la rândul ei, că "România este locul cel mai bun pentru Alessia.

Vezi şi: Bătaie mare între femei celebre pe un fost ministru din guvernul Ponta

"Am venit aici pentru ca Alessia să fie protejată. Îmi caut dreptatea în Parlament, locul unde se fac legile", a spus Cristescu. La rândul său, Corina Vinţan a subliniat că doreşte să afle motivele care au stat la baza deciziei de returnare a copilului în Mexic, în condiţiile în care "există o Ordonanţă preşedinţială care a acordat deja custodia exclusivă Irinei Cristescu, tot în România". "Hotărârea instanţei de acum este aceea că minorul trebui returnat în Mexic. Este hotărâre executorie, iar copilul trebuie returnat în termen de 15 zile de la primirea motivării deciziei instanţei de judecată. Trebuie să primim motivarea imediat pentru a formula recursul", a arătat ea. Referitor la soţul Irinei Cristescu, Vinţan a spus: "Noi ştim că această decizie a instanţei este dată în favoarea lui Hector Bitar, cu sprijinul unui avocat din oficiu. El a venit în România să-şi viziteze fetiţa în luna august 2014, când şi-a cerut iertare, a spus că nu va mai consuma droguri, alcool, că a greşit, după care nimic din ce s-a întâmplat. De atunci însă, Hector Bitar nu s-a mai interesat de copil". Ea a mai precizat că Irina Cristescu şi Hector Bitar sunt în divorţ, anunţă Agerpres.

Vezi şi: Cazul Antenei 3 a explodat în Senat. DECIZIA votată de toate partidele politice

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.