Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Irina Fetecău a ratat trei mingi de meci şi calificarea pe tabloul principal al turneului de la Abu Dhabi

https://doartenis.ro/
irina fetecau

Irina Fetecău, locul 309 WTA şi cap de serie numărul 15, a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului categorie WTA 500 de la Abu Dhabi, potrivit news.ro.

Citește și: BREAKING SURSE Ruda invocată de DNA ar fi soția lui Costel Alexe - Fostul demnitar ar fi folosit tabla la garduri și la acoperirea unor imobile

Fetecău a fost învinsă, în manşa a doua a calificărilor, de italianca Lucrezia Stefanini, locul 394 WTA, cu scorul de 1-6, 6-2, 7-6 (3), după un meci de două ore şi 28 de minute.

Jucătoarea română de 24 de ani a condus cu 40-0 pe serviciul rivalei, la 5-4 în decisiv, dar nu a reuşit să fructifice niciuna dintre cele trei mingi de meci avute.

Citește și: BREAKING Purtatul măștii RĂMÂNE OBLIGATORIU la Constanța - Instanța supremă RESPINGE DEFINITIV acțiunea avocatei ION și răstoarnă decizia CAB

Accederea în turul al doilea al calificărilor este recompensată cu un premiu de 1.925 de dolari şi cu 13 puncte WTA.

După retregarea Patriciei Ţig, locul 56 WTA, Sorana Cîrstea, locul 71 WTA, este singura jucătoare română direct acceptată pe tabloul principla de simplu. Ea va da piept în prima manşă cu Karolina Pliskova din Cehia, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 3.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.