Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ironia sorţii la PSD: Cât au costat controversatele pliante anti-Iohannis

pliant

În timpul campaniei electorale, PSD a distribuit prin intermediul Poştei Române 4 milioane de pliante prin care încerca să convingă pensionarii că Iohannis este omul lui Băsescu şi, odată ajuns preşedinte, va tăia pensiile. Potrivit unor surse politice, citate de gandul.info, întreaga operaţiune ar fi costat 50.000 de euro.

Cel mai probabil, această sună reprezintă doar valoarea contractului cu Poşta. Oficial, Poşta Română a refuzat să facă publică valoarea contractului cu PSD. Instituţia este condusă de Alexandru Petrescu, vicepreşedinte PSD Diaspora, una dintre organizaţiile PSD neperformante. Astfel, în mod ironic, probleme din Diaspora se leagă cu un alt motiv al mobilizării electoratului anti-PSD: campania murdară.

Gestul PSD de a speria pensionarii cu tăieri de pensii a fost criticat de ACL. Filialele judeţene ale alianţei au atacat la Biroururile Electorale Judeţene pliantul, iar deciziile au fost favorabile în unele locuri. Chiar dacă filialele judeţene ale PSD nu recunoşteau că pliantele le aparţin, au atacat deciziile nefavorabile ale BEJ la BEC, iar Biroul Electoral Central a decis în toate cazurile că materialele de campanie sunt legale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.