Un atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) asupra unui centru de antrenament al serviciilor afgane de informaţii (NDS), la Kabul, s-a ”terminat”, iar cei doi atacatori au fost ucişi, a declarat luni un purtător de cuvânt al poliţiei, Basir Mujahid, pentru AFP. ”Doar doi membri ai forţelor de poliţie au fost răniţi”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Asaltul a durat patru ore şi jumătate. Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat luni acest atac asupra principalului centru de antrenament militar al NDS, situat în vestul Kabulului, potrivit agenţiei sale de propagandă Amaq. ”Doi kamikaze ai «Statului Islamic» au atacat centrul informaţiilor afgane la Kabul”, a anunţat acest organ. Niciun detaliu şi nici bilanţul nu erau disponibile la două ore după lansarea atacului, conform news.ro.
Comentează