ISIS revendică atentatul împotriva convoiului vicepreşedintelui Senatului pakistanez

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 12-05-2017

Actualizat: 12-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul cu bombă care a vizat convoiul în care se afla vicepreşedintele Senatului pakistanez, Maulana Abdul Ghafoor Haidari, produs vineri în provincia Baluchistan, în sud-vestul Pakistanului, relatează Reuters. Agenţia de ştiri a SI, Amaq, a afirmat că un kamikaze ce purta o vestă explozivă a comis atacul în care, potrivit autorităţilor pakistaneze, au fost ucise cel puţin 25 de persoane şi rănite alte 35, între care 10 se află în stare critică. Vicepreşedintele Senatului pakistanez a fost şi el rănit în explozie.

Potrivit Reuters, explozia s-a produs în oraşul Mastung, 50 km de capitala provincială Quetta. Imaginile difuzate de televiziune arată un vehicul distrus de explozie. Senatorul Abdul Ghafoor Haidari, vicepreşedintele camerei superioare a parlamentului pakistanez, a declarat pentru Reuters, la câteva minute de la explozie, că în opinia sa chiar el a fost ţinta atacului şi că a suferit răni minore, conform Agerpres.

Militanţi separatişti din Baluchistan au lansat de câteva decenii o campanie împotriva guvernului central, revendicând o parte mai mare din resursele naturale ale provinciei. În provincie, care are graniţe cu Afganistanul şi Iranul, acţionează de asemenea talibani şi alţi militanţi islamişti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri