Islamiștii radicali au făcut MĂCEL în două magazine: Cel puțin 17 morți

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 06-06-2016

Actualizat: 06-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mai mulţi indivizi - prezentaţi de agenţiile de presă ruse ca islamişti radicali - au luat cu asalt două magazine de arme, atacând ulterior forţele de securitate duminică, la Aktobe, localitate în vestul Kazahstanului, ucigând cel puţin trei militari şi trei civili, au anunţat autorităţile kazahe, citate de AFP.

Poliţia a declanşat o vastă operaţiune de anihilare a grupului în acest oraş cu 400.000 de locuitori, situat la aproape 60 km de frontiera cu Rusia, centrele comerciale şi locurile publice fiind evacuate.

Citește și: Jurnalist Antena 3 : “Nesimtire si aroganta fara margini”

'În cadrul operaţiunii antiteroriste, patru criminali au fost eliminaţi şi alţi şapte - capturaţi', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului kazah de Interne, Almas Sadubaiev, citat de agenţia de presă rusă Interfax.

'La ora locală 15:45 (10:45 GMT), mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat succesiv două armurării, dintre care una era situată pe teritoriul unei baze militare', a declarat el pentru AFP, precizând că atacatorii erau 'extremişti religioşi'.

Citește și: Vasile Blaga se laudă cu REUȘITA PNL de la alegeri: Avem peste 1.000 de primării

Vânzătorul şi un agent de securitate al uneia dintre armurăriile atacate şi un client al celei de-a doua au fost ucişi, a precizat Sadubaiev pentru presa rusă.

'Atacatorii şi-au însuşit un autobuz cu scopul de a ataca o bază militară. Ei au ordonat pasagerilor şi şoferului să coboare şi au utilizat autobuzul pentru a forţa porţile bazei. Apoi au deschis focul şi au ucis trei militari', a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citește și: SUA trimit una dintre cele mai redutabile arme la Constanța

Forţele de ordine au încercuit cartierul în care au avut loc atacurile, dispunând evacuarea magazinelor şi a centrelor comerciale. Transporturile în comun au fost de asemenea sistate în Aktobe.

Potrivit ziarului local Diapazon, atacatorii - al căror număr total rămâne incert - aveau vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani.

Citește și: Un nou SCANDAL la PRO TV: Totul a plecat de la finala la 'Ferma Vedetelor'

'Începem mâine luna de post a Ramadanului. Atentatul din ajunul acestei zile este manifestarea cinismului şi cruzimii acestor bandiţi', a comentat pe Twitter preşedintele Senatului, Kassym-Jomart Tokaiev duminică seara.

Autorităţile din Kazahstan - ţară cu populaţie majoritar musulmană din Asia Centrală, care se străduieşte după destrămarea URSS să construiască un stat laic - şi-au exprimat recent îngrijorarea faţă de dezvoltarea Islamului radical pe teritoriul acestei ţări, scrie agerpres.ro.

Citește și: CUTREMUR în PNL: 'Îmi bag picioarele în el de partid'

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri