Vânătoarea de balene în Islanda va fi reluată după ce a fost suspendată câteva săptămâni, a anunţat joi, la Reykjavik, Ministerul Alimentaţiei şi Pescuitului, relatează dpa.
Ministrul islandez al Alimentaţiei, Agriculturii şi Pescuitului, Svandis Svavarsdottir, a ordonat în iunie, cu puţin timp înainte de începerea operaţiunilor balenierelor, suspendarea vânătorii de balene, pe motiv că această practică ar putea contraveni legislaţiei privind protecţia animalelor. Un grup de experţi a ajuns însă la concluzia că este posibilă o îmbunătăţire a metodelor folosite la vânarea balenelor mari, conform agerpres.
Ministerul urmează să prezinte măsuri detaliate privind echipamentele utilizate şi monitorizarea acestora. Decizia permite începerea vineri a vânătorii de balene, sezonul încheindu-se la sfârşitul anului.
Islanda, alături de Norvegia şi Japonia face parte dintr-un club restrâns de ţări care încă practică vânătoarea de balene în scopuri comerciale.
Dezbateri aprinse cu privire la această problemă au avut loc pe perioada suspendării temporare, oponenţii vânătorii de balene cerând stoparea definitivă a acestei practici, potrivit postului de televiziune RÚV.
Actorul american Leonardo DiCaprio s-a implicat în această problemă. Menţionând un sondaj care arată că o majoritate a populaţiei este în favoarea unei stopări permanente a acestei practici, actorul de la Hollywood a scris pe Instagram: "Guvernul islandez ar trebui să susţină voinţa majorităţii islandezilor care doresc acum oprirea vânătorii de balene pentru totdeauna".
Comentează