Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Islanda suspendă vânătoarea balenelor cu aripioare

Agerpres
balene

Guvernul islandez a anunţat marţi că a suspendat vânătoarea balenelor cu aripioare (Balaenoptera physalus) până la 31 august, după ce un raport al Autorităţii Alimentare şi Veterinare islandeze a ajuns la concluzia că aceste animale sunt ucise prea lent, ceea ce contravine legislaţiei islandeze cu privire la bunăstarea animalelor, transmite Reuters.

Vânătoarea balenelor cu aripioare, care pot atinge lungimi de peste 20 de metri, a fost reluată de Islanda din 2006, după un moratoriu din 1986 care-i punea capăt. Islanda, alături de Norvegia şi Japonia face parte dintr-un club restrâns de ţări care încă practică vânătoarea de balene în scopuri comerciale, potrivit Agerpres.

"Am decis să suspend toate operaţiunile balenierelor", a declarat ministrul islandez al Alimentelor, Agriculturii şi Pescuitului, Svandis Svavarsdottir. "Această activitate nu poate continua în viitor dacă autorităţile şi deţinătorii de licenţe nu vor putea asigura respectarea criteriilor privind bunăstarea animalelor", a adăugat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.