Israelul deschide o administrație pentru plecarea 'voluntară' a palestinienilor din Gaza

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 23-03-2025 21:57

Actualizat: 23-03-2025 23:57

Article thumbnail

Sursă foto: AFP / AFP / Profimedia

Ministerul israelian al Apărării anunță, duminică, crearea unei administrații speciale care le va permite palestinienilor să părăsească „în mod voluntar” Fâșia Gaza, scrie AFP, conform Mediafax.

Potrivit ministerului, cabinetul de securitate a aprobat planul său pentru înființarea unei administrații dedicate „plecării voluntare a locuitorilor din Gaza către o țară terță”.

Aceasta ar funcționa sub autoritatea Ministerului Apărării, dar ar putea „coopera cu organizațiile internaționale” pentru a „garanta trecerea în siguranță” a locuitorilor din Gaza către aceste alte țări, a precizat instituția într-un comunicat.

Ministrul Apărării, Israel Katz, a declarat că propunerea este în conformitate cu declarațiile președintelui american Donald Trump, care a spus că dorește ca palestinienii să părăsească Fâșia Gaza în mod voluntar.

ONG-ul Peace Now a condamnat înființarea acestei administrații „însărcinate cu expulzarea palestinienilor din Gaza” într-un comunicat, denunțând guvernul „care și-a pierdut orice direcție și logică”.

Prin înființarea unei astfel de administrații pentru „expulzarea” palestinienilor, „Israelul recunoaște comiterea crimelor de război”, a adăugat ONG-ul, calificând măsura drept o „pată de neșters pe statul israelian”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri