Directorul organizaţiei Human Rights Watch pentru Israel şi teritoriile palestiniene, Omar Shakir, a devenit luni prima persoană expulzată din teritoriile palestiniene în cadrul măsurilor controversate împotriva unei campanii de boicotare a statului israelian, informează AFP potrivit Agerpres
Din 2017, Israelul interzice intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor străini acuzaţi că susţin campania BDS (boicot, dezinvestire, sancţiuni) împotriva ţării. Însă, potrivit Ministerului Afacerilor Externe israelian, Shakir, cetăţean american, este primul care a fost expulzat în virtutea acestei măsuri.
Israelul a refuzat să-i reînnoiască viza la sfârşitul lui 2018, acuzându-l că susţine BDS, ceea ce Omar Shakir neagă. După o serie de apeluri, la începutul lui noiembrie, Curtea Supremă a Israelului a dat undă verde pentru expulzarea lui.
"Nu cunosc altă democraţie care să fi blocat accesul unui cercetător al HRW", a deplâns directorul organizaţiei, Kenneth Roth. "Aceasta demonstrează caracterul tot mai restrâns al democraţiei israeliene", potrivit lui.
Shakir a comparat această expulzare cu tratamentul pe care l-a primit din partea Egiptului, Siriei sau Bahreinului. HRW asigură că îşi va continua misiunea, însă în exteriorul Israelului, din lipsă de viză.
UE şi-a exprimat opoziţia faţă de decizia israeliană, la fel ca şi ONU, care a atenţionat în luna mai împotriva "restrângerii spaţiului acordat apărătorilor drepturilor omului pentru a acţiona" în Israel.
SUA şi-au declarat "puternica opoziţie faţă de campania BDS la adresa statului Israel", afirmându-şi totodată ataşamentul faţă de libertatea de expresie.
În centrul conflictului care opune Israelul organizaţiei HRW se ascunde războiul pe care îl duce statul israelian împotriva campaniei mondiale a BDS.
BDS cheamă la boicotarea economică, culturală sau ştiinţifică a Israelului pentru a obţine sfârşitul ocupaţiei şi a colonizării teritoriilor palestiniene. Susţinătorii BDS se inspiră din exemplul Africii de Sud, afirmând că boicotarea ţării a permis să se pună capăt regimului de Apatheid.
Israelul acuză BDS de antisemitism, ceea ce părţile vizate neagă.
Israelul expulzează reprezentantul organizaţiei Human Rights Watch
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

165
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
165

236
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
236

240
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
240

69
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
69

469
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
469

41
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
41

916
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
916

442
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
442

753
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
753

1.504
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.504

1.445
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.445

754
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
754

2.171
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.171
















Comentează