Israelul ridică măsura testării elevilor pentru COVID-19

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 11-03-2022

Actualizat: 11-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile sanitare din Israel au ridicat vineri un ordin privind testarea pentru COVID-19 a elevilor din ciclul primar şi a copiilor de grădiniţă, relatează Xinhua.

Aceşti elevi nu mai sunt obligaţi să se testeze acasă de două ori pe săptămâna înainte de a merge la şcoală, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Ministerul a anulat, de asemenea, ordinul privind raportarea săptămânală a simptomelor pentru elevii de şcoală gimnazială şi pentru membrii familiilor acestora care locuiesc în acelaşi spaţiu, potrivit Agerpres.

Vineri au fost raportate până la 5.555 de noi cazuri de COVID-19 la nivelul întregii ţări, ceea ce ridică numărul total al cazurilor la 3.705.825 de la debutul pandemiei, dintre care 10.359 de decese.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri