Istoria cunoscută şi mai puţin cunoscută a oraşului Râmnicu Vâlcea a fost reconstituită şi redată publicului de către directorul Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, istoricul Florin Epure, în cea mai nouă carte a sa, "Râmnicul Medieval", care a fost lansată oficial vineri seara la Arhiepiscopia Râmnicului.
Volumul explorează, după cum spune autorul, transformarea Râmnicului de la un simplu sat în oraş, cu accent pe epoca medievală ca perioadă definitorie pentru patrimoniul cultural şi arhitectural al Vâlcii, cel mai vechi judeţ din ţară, potrivit Agerpres.
"Nu am spus poveşti în această carte. Am o rigoare pentru adevărul istoric, o rigoare pentru cei care au scris, pentru strămoşii noştri, pentru înaintaşii noştri din care m-am inspirat. Şi asta trebuie să facă istoricii: fără ură şi părtinire, să încerce să spună ceea ce au văzut din izvoare, aşa cum sunt şi aici. Toată această perioadă pe care eu am cuprins-o în carte este foarte generoasă, de la urmaşii Romei şi marile migraţii, până la momentul de la Ocnele Mari, 1802, când Osman Pazvantoglu, adică Pazvante Chiorul, cum i-au spus românii, a venit şi pur şi simplu a ars Mănăstirea Căpăţâna, de pe dealul Licura. Şi aici, în Râmnic, au făcut multe blestemăţii, să le spunem aşa. Deci, toate aceste mărturii se găsesc în această carte, pentru a servi ca sursă de informare pentru toţi cei care vor să descopere istoria acestor locuri, nu doar pentru istorici", a spus Florin Epure.
În cartea "Râmnicul Medieval" se regăsesc astfel textele integrale ale hrisoavelor lui Mircea cel Bătrân care atestă oraşul Râmnicu Vâlcea şi judeţul Vâlcea, informaţii despre domnitorii care au marcat esenţial destinul acestei zone şi chiar despre cutremure şi epidemii din vremurile trecute, dar şi multe alte date mai mult sau mai puţin controversate despre oameni remarcabili, evenimente şi locuri cu însemnătate istorică din această zonă.
Evenimentul a fost găzduit de Arhiepiscopia Râmnicului în cadrul manifestărilor pe care eparhia şi autorităţile locale le-au pregătit luna aceasta pentru a-l sărbători pe patronul spiritual al oraşului, sfântul ierarh martir Antim Ivireanul.
Istoria Râmnicului, într-o nouă carte lansată la Arhiepiscopie
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 05-09-2025
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

30
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
30

48
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
48

52
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
52

13
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
13

37
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
37

61
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
61

105
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
105

2.812
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
2.812

80
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
80

12
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
12

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61

71
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
71

76
Papa Leon al XIV-lea respinge afirmațiile că Dumnezeu justifică războiul
76
















Comentează