Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ISU Sibiu, despre problemele din spitale: 'Sunt foarte multe nereguli de ordin tehnic care presupun investiţii'

Arhiva Sorin Popa
Priză cu icoană în spital. Arhiva Sorin Popa

În patru spitale publice din judeţul Sibiu, toate cu pacienţi cu COVID-19, sunt foarte multe nereguli tehnice, care presupun investiţii pe care managerii acestor spitale nu le-au făcut în ultimele două luni, a precizat luni, pentru AGERPRES, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Lucian Trefaş.

"Aşa cum reiese din comunicatul nostru de presă de la începutul lunii decembrie sunt foarte multe nereguli de ordin tehnic care presupun investiţii, lucru care este de înţeles, că unităţile sanitare nu au avut timp să le finalizeze până la momentul acesta. Aici vorbim inclusiv despre lucrări care conduc la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Aşa cum am şi spus în comunicat, niciuna dintre construcţiile pentru care s-a constatat lipsa autorizaţiei nu au obţinut în intervalul acesta de timp autorizaţia de securitate la incendiu, din motive tehnice, pentru că sunt anumite aspecte care presupun investiţii care trebuie finalizate", a explicat şeful ISU Sibiu.

Citește și: SURSE Bebelușul ajuns în spital după BOTEZ a MURIT: micuțul era născut prematur

Potrivit sursei citate, "în perioada 16-20 noiembrie 2020, specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Sibiu au efectuat în comun, cu personalul DSP, controale tematice la secţii ATI-COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Sibiu, Spitalului de Pediatrie Sibiu şi Spitalului Municipal Mediaş. (...) În urma controalelor au fost identificate un număr de 34 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor, de natură tehnică şi organizatorică. În perioada imediat următoare s-a monitorizat constant implementarea şi remedierea tuturor deficienţelor. Menţionăm că un număr de 26 de nereguli de ordin organizatoric au fost în totalitate soluţionate".

Din noiembrie 2020 până în februarie 2021, niciunul dintre spitalele controlate nu a reuşit să îndeplinească cerinţele pompierilor.

"În ceea ce priveşte măsurile de ordin tehnic (obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi echiparea construcţiilor cu instalaţii de detecţie, semnalizare şi alarmare a incendiilor) în această perioadă s-au demarat procedurile specifice pentru implementarea lor şi s-au stabilit termene relevante în vederea intrării în legalitate. Precizăm că în perioada ulterioară controlului efectuat de specialiştii ISU Sibiu (noiembrie 2020) nu au fost înregistrate cereri în vederea obţinerii avizelor/autorizaţiilor de securitate la incendiu pentru clădirile sanitare aflate în această situaţie", se precizează într-un comunicat de presă al ISU Sibiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.