Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ISU Timiş: Un troleibuz cu pasageri a fost cuprins de flăcări

Agerpres.ro
troleibuz in flacari timis

Pompierii ISU Timiş au intervenit, vineri după-amiaza, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui troleibuz în care se aflau şase călători, în comuna Ghiroda, limitrofă municipiului Timişoara.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la compartimentul motor şi în partea din spate a autovehiculului, dar intervenţia rapidă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat, fără a se extinde, potrivit Agerpres.

"În mijlocul de transport se aflau şase călători şi şoferul. Aceştia s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenţie. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale", a precizat Elena Megherea.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 1 cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere şi un efectiv de 11 pompieri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.