Italia a câştigat ştafeta mixtă în ape deschise din cadrul Campionatelor Europene de nataţie, ediţia 2022, desfăşurată duminică la Ostia, în apropiere de Roma, informează AFP.
Rachele Bruni, Ginevra Taddeucci, Gregorio Paltrinieri şi Domenico Acerenza au obţinut aurul cu timpul de 59 min 44 sec, în această ştafetă desfăşurată pe o distanţă totală de 5 km (4x1.250 m), potrivit Agerpres.
Argintul a revenit Ungariei, în timp ce treapta a treia a podiumului a fost ocupată de reprezentanţii Franţei.
Italianul Domenico Acerenza a cucerit cu această ocazie a treia medalie la competiţia găzduită de ţara sa, după aurul de la 10 km şi argintul din cursa de 5 km.
Comentează