Locuitorii oraşului Ancona de pe coasta adriatică a Italiei au fost treziţi în noaptea de marţi spre miercuri de explozii şi de un enorm incendiu în port, au anunţat pompierii, potrivit cărora nu există victime, informează AFP şi Reuters.
Flăcările au distrus depozite şi camioane la scurt timp după miezul nopţii, provocând un nor gros de fum, potrivit serviciilor de urgenţă, care la rândul lor nu au raportat victime.
Incendiul a putut fi stăpânit după intervenţia a 16 echipe de pompieri, au precizat aceştia pe Twitter.
Incendiul a fost provocat de explozii, însă cauza lor nu este deocamdată clară.
Lichide inflamabile ar putea să fi fost stocate în depozite, potrivit postului de ştiri Rai, care a informat că o companie ce produce nitrogen lichid, precum şi o centrală electrică şi o uzină de metan se află în apropiere.
În condiţiile în care mirosul de ars se extindea peste Ancona, capitala regiunii Marche, primăria a ordonat "închiderea temporară a tuturor şcolilor, a Universităţii, parcurilor şi instalaţiilor sportive din aer liber".
Italia - Incendiu de proporții în portul Ancona
Articole Similare

1.623
Industria fast-food se reinventează: McDonald’s își adaptează strategia ca urmare a fenomenului Ozempic
1.623

51
Atenţionare de călătorie MAE: Cod roşu de vânt puternic în Spania
51

1.462
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
1.462

3.065
VIDEO Trump, „tăvălit” bine la conferința de la Munchen: „E cel mai distructiv președinte” din istoria SUA
3.065

2.607
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
2.607

2.000
VIDEO Trump îl presează pe Zelenski să cedeze la negocieri: „Să se miște! Rusia vrea să facă o înţelegere"
2.000

30
VIDEO Franţa/Un bărbat ce ameninţa jandarmi a fost rănit de unul dintre ei; Parchetul antiterorist a declanşat o anchetă
30

2.679
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
2.679

133
Donald Trump anunţă că un al doilea portavion american va pleca "foarte curând" spre Golf şi avertizează Iranul
133

228
Alegeri în Ungaria - Viktor Orban pare câștigător: Fidesz se menţine la 46%, urmat de Tisza cu 40%, potrivit unui sondaj preelectoral
228

65
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
65

670
Regele Charles nu este fanul lui Donald Trump. Dezvăluirile unui jurnalist britanic
670

1.670
Fiul lui Ramzan Kadîrov, la un pas să-și piardă vederea. A fost tratat într-o celebră clinică din Moscova
1.670

















Comentează