Autorităţile italiene au anunţat joi dezmembrarea a două presupuse celule islamiste formate din sirieni şi marocani, suspectate de transferuri de mijloace financiare pentru finanţarea militanţilor din Orientul Mijlociu, inclusiv a unor grupări teroriste din Siria, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.ro.
Paisprezece persoane sunt vizate de mandate de arestare şi 20 de percheziţii sunt în curs de desfăşurare, precizează un comunicat comun al autorităţilor judiciare şi poliţiei din Brescia (nord) şi din Cagliari (capitala insulei Sardinia). Dar nu este clar câţi dintre suspecţi au fost reţinuţi până în prezent în această operaţiune.
Prima celulă era compusă din zece sirieni acuzaţi de 'asociere criminală transnaţională' al căror obiectiv era efectuarea într-un mod 'abuziv' de servicii de plată în diferite ţări ale UE, în Suedia, Italia şi Ungaria, precum şi în Turcia.
'Doi dintre ei sunt de asemenea acuzaţi de finanţarea terorismului', se arată în comunicat.
Celălalt grup, dezmembrat în Sardinia, era compus din 'patru militanţi de origine siriană şi marocană, fiind acuzaţi că făceau parte dintr-o celulă ce sprijină gruparea Jabhat al-Nusra', ex-Frontul Al Nusra, fosta ramură Al Qaida în Siria.
Aceştia sunt acuzaţi de 'asociere criminală în scopuri de terorism, finanţare a terorismului' şi operaţiuni financiare ilegale, precizează textul.
Mai multe celule de acest gen au fost dezmembrate până în prezent în Italia, în principal de tip logistic, care încercau să recruteze sau să finanţeze membri ai grupărilor islamiste din Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu.
Italia: Poliţia a dezmembrat două presupuse celule islamiste
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
0

686
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
686

20
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
20

37
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
37

38
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
38

1.933
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.933

2.140
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
2.140

209
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
209

2.252
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.252

752
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
752

71
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
71

2.032
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
2.032

3.783
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.783
















Comentează