Guvernul taliban din Afganistan nu poate fi recunoscut, a susţinut duminică ministrul de externe italian Luigi Di Maio, care le-a cerut guvernelor străine să împiedice un colaps financiar care ar conduce la un flux masiv de migranţi, relatează agenţia de presă Reuters.
Italia deţine în prezent preşedinţia anuală, prin rotaţie, a G20 şi în această calitate va găzdui în următoarele săptămâni un summit special consacrat crizei din Afganistan. Reuniunea la nivel înalt va fi prezidată de către premierul Italiei, Mario Draghi.
''Recunoaşterea guvernului taliban este imposibilă întrucât printre miniştri există 17 terorişti, iar drepturile femeilor sunt încălcate continuu'', a spus şeful diplomaţiei italiene, care săptămâna trecută a prezidat o reuniune a miniştrilor de externe din G20 la New York, potrivit postului de televiziune public Rai 3.
Totuşi, a precizat Di Maio, poporul afgan ar trebui să înceapă să primească sprijin financiar după ce acesta a fost îngheţat în urma preluării puterii de către talibani în Afganistan, la jumătatea lunii august.
''În mod evident, trebuie să prevenim o implozie în Afganistan şi un flux de migranţi necontrolat care ar putea destabiliza ţările vecine. Există modalităţi de a garanta sprijin financiar fără a da bani talibanilor. De asemenea, am convenit că o parte din ajutorul umanitar trebuie orientat întotdeauna către protecţia femeilor şi a fetelor'', a subliniat demnitarul italian.
Pe de altă parte, Luigi Di Maio a afirmat că ţările G20 şi cele vecine Afganistanului sunt decise să lupte împotriva terorismului şi să lucreze împreună pentru protecţia drepturilor omului.
Italia refuză să recunoască guvernul taliban dar subliniază că afganii trebuie să fie ajutaţi
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

410
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
410

938
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
938

21
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
21

2.249
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.249

3.612
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.612

202
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
202

131
Portugalia afirmă că avioanele americane folosesc baza din Azore cu condiţia să nu vizeze infrastructură civilă din Iran
131

2.608
Criza din Orientul Mijlociu lovește în plin Germania - Prețul motorinei doboară record după record
2.608

87
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
87

155
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
155

4.989
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
4.989

72
Liga Arabă le cere mediatorilor să lucreze pentru ca Iranul şi SUA să îşi depăşească diferenţele
72

6.188
Ultimatumul lui Trump pentru Iran - Activitate intensă la Baza 90 Otopeni
6.188
















Comentează