Italianul Andrea Palini a câștigat prologul Turului Sibiului

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-07-2017

Actualizat: 05-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rutierul italian Andrea Palini (Androni Sidermec Botecchia) a câștigat, miercuri seara, prologul Turului ciclist al Sibiului, desfășurat în Centrul istoric al municipiului, contratimp individual.

Palini a fost cronometrat pe cei 2,3 km cu timpul de 3 min 08 secunde, fiind urmat de coechipierul său Luca Pacioni, la 2 secunde, și de columbianul Carlos Alzate (UnitedHealthcare), la 4 secunde, etc.

Eduard Grosu, component al naționalei României, a ocupat locul 22, la 9 secunde de învingător. Prima etapă, programată joi, se va desfășura pe traseul Sibiu — Blaj — Miercurea Sibiului — Sibiu, și va avea o lungime de 211,8 km. Cei 114 cicliști înscriși în cursă vor avea de înfruntat un traseu total de 734 km, din care 101,8 km vor fi de cățărare, cu 14 vârfuri de categoria C, unul de categoria B, trei vârfuri de categoria A și unul de categorie Specială.

Turul ciclist al Sibiului este o competiție de șosea înscrisă în calendarul competițional UCI Europe Tour la categoria 2.1. Competiția sibiană se numără printre întrecerile de top ale calendarului competițional UCI Europe Tour. În condițiile în care calendarul acestui an nu mai are nicio competiție de categoria 2HC, tururile de top sunt cele de categoria 2.1, iar în Europa Centrală și de Est sunt doar cinci competiții cu această categorie (Turul Croației, Turul Slovaciei, Turul Sloveniei, Szlakiem Walk Majora Hubala și Turul Sibiului), conform Agerpres. Premiile puse în joc în Turul Sibiului însumează peste 27.000 euro, plus cele peste 740 de puncte UCI puse în joc.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri