DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Italianul Lamont Marcell Jacobs, noul campion olimpic la 100 m

https://www.facebook.com/LamontMarcellJacobs/community/
lamont jacobs

Atletul italian Lamont Marcell Jacobs a cucerit medalia de aur în proba de 100 m plat, duminică, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, şi îi succede în palmares legendarului sprinter jamaican Usain Bolt, campion olimpic în 2008, 2012 şi 2016, potrivit Agerpres.

Jacobs s-a impus în finală cu timpul de 9 sec 80/100, nou record al Europei şi devine primul campion olimpic al ''Bătrânului Continent'' pe această distanţă de la britanicul Linford Christie în 1992.

Sprinterul născut în El Paso (Texas) l-a devansat pe americanul Fred Kerley (9 sec 84/100) şi pe canadianul Andre de Grasse (9 sec 89/100), medaliaţi cu argint, respectiv bronz.

Jacobs, care are mamă italiană şi tată american, a adus nu numai primul titlu olimpic Italiei pe distanţa de 100 metri, dar şi prima clasare pe podium în această probă.

Citește și: Stârnit de JUDECĂTORII ICCJ, fostul ministru Berceanu a dat `BOMBA`:`Bechtel...

Atletul italian s-a remarcat prima oară în această iarnă, când a cucerit titlul european în sală pe 60 m.

În absenţa campionului mondial american Christian Coleman, suspendat pentru încălcarea regulamentului antidoping (trei controale ratate), şi după eliminarea în semifinale a celui mai bun performer al anului (9 sec 77/100), americanul Trayvon Bromell, proba masculină de 100 m a fost una dintre cele mai deschise din istorie după retragerea triplului campion olimpic şi deţinător al recordului mondial (9 sec 58/100), Usain Bolt.

Clasament final
1. Lamont Marcell Jacobs (Italia) 9.80
2. Fred Kerley (SUA) 9.84
3. Andre De Grasse (Canada) 9.89
4. Akani Simbine (Africa de Sud) 9.93
5. Ronnie Baker (SUA) 9.95
6. Su Bingtian (China) 9.98

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.