Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ITM şi IPJ Gorj au demarat o anchetă în cazul unui angajat al Carierei Roşia, decedat la locul de muncă

cariera

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a demarat o anchetă în cazul unui bărbat de 50 de ani, angajat al Carierei miniere Roşia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care a decedat marţi la locul de muncă, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al ITM Gorj, lucrătorul, în timp ce se deplasa cu utilajul din dotare, a derapat şi s-a răsturnat, fiind prins în cabină sub utilaj.

"Pentru a stabili împrejurările şi cauzele care au determinat producerea evenimentului, precum şi măsurile care se impun a fi luate în perioada următoare, la faţa locului s-au deplasat doi inspectori de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă", au precizat reprezentanţii ITM Gorj.

În paralel, o anchetă a fost deschisă şi de către IPJ Gorj.

"Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un reprezentant al unităţii miniere Roşia cu privire la faptul că o volă s-a răsturnat pe raza unităţii miniere. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 50 de ani, din comuna Drăguţeşti, în timp ce se afla la serviciu, angajat în calitate de deservent volă, ar fi condus un utilaj de tip volă, pe raza unităţii miniere, moment în care utilajul s-a răsturnat într-un şanţ, rezultând decesul acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă", a anunţat IPJ.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.