Iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, un săritor și parașutist austriac în vârstă de 56 de ani, a murit.
El era cunoscut în întreaga lume pentru faptele sale extreme, în special pentru saltul său din stratosferă, cu care a stabilit trei recorduri mondiale.
Baumgartner zbura cu parapanta, dar, în timpul zborului, i s-a făcut rău, a pierdut controlul și s-a prăbușit. Acesta s-a izbit de o piscină a unei unități de cazare din Porto Sant'Elpidio (Fermo): bărbatul a murit, iar o fată a fost, de asemenea, rănită. Tragedia a avut loc în jurul orei 16.00, pe coasta Fermo.
În cădere, parapanta a lovit o fată care, din fericire, nu este în stare gravă. Potrivit primelor informații, bărbatul era deja mort în momentul impactului.
Serviciile de urgență sosite la fața locului au solicitat o ambulanță aeriană pentru transportul de urgență la Spitalul Torrette din Ancona.
Născut în 1969, la Salzburg, Baumgartner era renumit pentru natura deosebit de periculoasă a cascadoriilor pe care le-a efectuat pe parcursul carierei sale.
La BASE jumping, Felix Baumgartner a stabilit recordul de săritură de pe cea mai joasă construcție (de la doar 30 de metri, o săritură de pe mâna Statuii lui Iisus Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro) și de două ori recordul de săritură de pe cea mai înaltă construcție (Turnurile Petronas, din Kuala Lumpur, Malaysia și turnul Taipei 101 din Taiwan).
În 2003, Felix Baumgartner a devenit primul om care a traversat Canalul Mânecii în cădere liberă, folosind o aripă delta fabricată din fibră de carbon, atașată pe spate.
A fost 11 ani cu Mihaela Rădulescu
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner sunt împreună de aproape 11 ani, iar la începutul anului presa a scris despre faptul că austriacul ar fi înșelat-o pe româncă. . Potrivit presei austriece, bărbatul ar fi avut o aventură cu o femeie din Elveția, care nu știa de relația austriacului cu Mihaela.
În 2021, vedeta din România a comentat pentru Click despre relația sa cu Felix Baumgartner.
"Avem o relație frumoasă! Știi de ce a rămas frumoasă? Pentru că vorbim foarte puțin despre asta și așa va și rămâne. De atâtea ori ne-ați despărțit voi, ăștia din presă, încât simt nevoia să vă las așa, mai nedumeriți, în ceea ce ne privește. E totul bine acolo", spunea Mihaela Rădulescu.
Comentează