Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iulian Dumitrescu (PNL): Nicio ședință de guvern fără o rescriere a Codului fiscal!

Iulian Dumitrescu

Senatorul Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte PNL, susţine că modificările frecvente ale Codului fiscal produc daune inestimabile economiei României şi atrage atenţia că sistemul fiscal-bugetar va crăpa din cauza peticelilor pe care guvernul le face în acest domeniu, potrivit unui comunicat de presă remis ŞTIRIPESURSE.RO.

Citeşte şi: ALERTĂ - Şefa CSM, Simona Marcu, cere URGENTAREA anchetei în scandalul DNA

„În anul 2015 se construise, prin consensul partidelor politice, un cod fiscal bun, modern, flexibil, care aducea nu numai predictibilitate, ci și mult așteptata relaxare fiscală. În 2015, când Victor Ponta a modificat, prin ordonanță, acest cod, chiar înainte să intre în vigoare, am zis că ceva mai rău nu putem vedea! În anul 2017, când s-au operat mai multe modificări decât are anul zile lucrătoare, adică peste 260, iar am zis că mai rău nu se poate. Constatăm, însă, cu amărăciune, că, de când doamna Dăncilă a devenit prim-ministru, iar domnul Teodorovici ministru al finanțelor, nu mai este nici o ședință de guvern fără ca politica fiscală să nu fie bulversată de o nouă ordonanță de urgență cu zeci de modificări”, a declarat Iulian Dumitrescu.

Senatorul liberal constată că, de la învestirea celui de-al treilea cabinet al coaliției PSD-ALDE, în ambele ședințe ale guvernului Dăncilă a fost aprobată câte o Ordonanță de urgență de modificare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, care au amânat sau modificat anumite prevederi legate de taxare, modificări care vor duce la un colaps al întregului sistem fiscal-bugetar: „Două ședințe de guvern, două ordonanțe de modificare a Codului fiscal. Dacă măcar aceste ordonanțe ar fi vizat abrogarea tuturor măsurilor fiscale toxice aprobate de guvernele semestriale ale PSD-ALDE, tot ar fi fost  un câștig pentru cei mai mulți români. Domnul Teodorovici pare că încearcă să mai repare din prostiile făcute anterior de Grindeanu sau Tudose, ba pentru a anula prostia neconstituțională a taxării muncii part-time, ba pentru a mai drege din cinismul tăierii indemnizațiilor mamelor sau a persoanelor aflate în concediu medical. Așadar, guvernul merge din peticeală în peticeală până când tot sistemul fiscal-bugetar va crăpa”.

Iulian Dumitrescu a reamintit faptul că, la instalarea actualei coaliții de guvernare, la începutul anului trecut, câteva sute de mii de agenți economici din România au solicitat executivului să nu modifice, timp de patru ani, Codul fiscal, arătând ei înșiși că e „stimulativ pentru mediul de afaceri și contribuie la creșterea economiei și a investițiilor”. Antreprenorii nu au vrut revoluții fiscale, ci au vrut „să știe că și azi și mâine se bazează pe aceleași reguli fiscale”.

„Rescrierea Codului fiscal în fiecare şedinţă de guvern produce daune inestimabile economiei României. Mă număr printre cei care cred că doar o economie puternică poate aduce prosperitate cetăţenilor români. Cine spune altfel, vinde iluzii!”, a concluzionat prim-vicepreşedintele PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.