Iulian Fota a răbufnit după huiduielile suveraniștilor din timpul imnului: Steaguri cu Zelea Codreanu la Alba Iulia

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 01-12-2025 16:27

Actualizat: 01-12-2025 16:30

Article thumbnail

Sursă foto: MAE

Iulian Fota, analist politic și fost consilier prezidențial, i-a criticat dur pe cei care au huiduit în timpul intonării imnului național, la parada militară de la Alba Iulia, acolo unde și premierul Ilie Bolojan a fost apostrofat. „Să huidui imnul mi se pare absolut grotesc și o lipsă gravă de patriotism”, a declarat acesta, luni, la Antena 3 CNN.

Iulian Fota susține că astfel de reacții nu au nicio scuză și reprezintă, în opinia sa, o problemă de educație și de respect față de simbolurile naționale.

„E proastă creștere, o lipsă de respect față de ei, o lipsă de respect față de Ziua Națională. Avem 364 de zile să ne ciondănim între noi, să ne luptăm pe tot felul de chestiuni. O zi pe an cred că n-ar muri nimeni dacă ar fi mutat gândul dinspre politică spre țară, spre înaintași, că mulți dintre cei care au făcut Marea Unire au murit în închisori, omorâți de comuniști. Avem atâtea lucruri pe care le-am putea să le luăm în calcul în această zi.

Eu am avertizat demagogiile astea de câțiva ani de zile, deci pe mine nu mă surprinde, mă surprinde mai degrabă reacția noastră în anumite momente, dar altfel este proastă creștere. Este o lipsă de bun-simț și nu e nevoie de Constituție ca să spună că măcar o dată pe an, când e Ziua Națională, poți să te comporți altfel”, a declarat Iulian Fota.

Ce spune Fota despre AUR

De asemenea, întrebat dacă e de părere că mulți români se uită către formațiunea AUR cu speranța că va reprezenta o alternativă politică sau că va aduce soluții la problemele țării, analistul politic spune că, în opinia sa, realitatea este cu totul alta.

„AUR este formațiunea cu multe atitudini anti-naționale. S-au opus sprijin pentru Ucraina, o chestiune absolut esențială, s-au opus legislației care reglementează cum să fie apărată România în chestiunea dronelor, au multe poziții anti-occidentale și pro-rusești. Deci asta este formațiunea AUR, asta este formațiunea în care unii își pun speranțele foarte bine. Le urez succes, dar măcar de Ziua Națională ar putea să se comporte civilizat, politicos, că, repet, avem 364 de zile să reglăm lucrurile”, a mai completat acesta.

El mai susține că, în momentul în care ai astfel de reacții, nu ești patriot și nu ai dragoste de țară.

„Dar ei nu au fost patrioți niciodată. Noi avem spirit practic, înțelegem și putem judeca, explicând și celorlalți unde greșesc oamenii ăștia și de ce nu putem avea încredere în ei, mai ales plecând de la comportamente de-astea, absolut, rudimentare.

Să huidui imnul mi se pare absolut grotesc și o lipsă gravă de patriotism. Dar, în general, oamenii ăștia clamează una și fac alta că, până la urmă, cea mai bună dovadă de suveranism nu au dat-o ei. Cea mai bună dovadă de suveranism a dat-o România, când, în primăvară, am spus nu și unei grupări americane, am spus nu și rușilor. Pîi când România spune nu pentru două mari puteri, asta nu e o formă că suveranitatea noastră este protejată și apărată.

E nevoie de AUR să vină să ne apere suveranitatea? Știm noi s-o facem mai bine decât ei și în detrimentul lor, pentru că, după cum s-a văzut, formula Georgescu și formulele de mai târziu nu sunt în niciun caz unele patriotice și naționale”, a încheiat Iulian Fota.

Comentariile analistului politic vin după ce premierul Ilie Bolojan a fost huiduit la Alba Iulia, unde au fost prezenți și susținătorii lui George Simion, liderul AUR.

În momentul în care premierul a coborât din mașină, oamenii au început să fluiere, să huiduie și să strige „Demisia”.

Huiduielile și fluierăturile oamenilor s-au auzit inclusiv în timpul intonării imnului național.

Steag cu imaginea lui Zelea Codreanu la Alba Iulia

Pe de altă parte, evenimentele organizate de suveraniști la Alba Iulia s-ar putea lăsa cu dosare penale pentru că, în timpul manifestării, a fost afișat un steag cu portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, scrie B1 TV.

O femeie a apărut la Alba Iulia în apropierea mitingului AUR cu un steag tricolor ce avea în centru portretul criminalului legionar Corneliu Zelea Codreanu, după cum arată o imagine postată pe rețelele sociale.

Mai mulți lideri AUR au promovat de-a lungul timpului imaginea Mișcării Legionare, o mișcare criminală care a promovat asasinatul politic și holocaustul împotriva evreilor și a făcut sute de victime în perioada interbelică.

De altfel, și Călin Georgescu este judecat chiar pentru propagandă legionară.

Pe 2 iulie 2025, procurorii Parchetului General au anunțat că l-au trimis în judecată pe Călin Georgescu în dosarul de propagandă legionară. Concret, anchetatorii l-au acuzat de promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război, dar și de promovarea de idei și concepții legionare, cu referire la Ion Antonescu, fostul conducător al statului din perioada septembrie 1940-august 1944, și la Codreanu, fostul lider legionar.

corneliu zelea codreanu steag alba iulia

Zelea Codreanu, comemorat la Tâncăbești

Cu o zi înainte de Ziua Națională, Corneliu Zelea Codreanu a fost comemorat la Tâncăbești.

Câteva zeci de persoane au mers să-l comemoreze pe Codreanu, în locul unde a fost asasinat în urmă cu 87 de ani.

Comemorarea se desfăşoară anual, din anul 1994, pe locul unde Codreanu şi alţi 14 legionari au fost asasinaţi în noaptea de 29-30 noiembrie 1938. Deşi astfel de manifestaţii sunt interzise de lege din 2002 ele au continuat nestingherite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri