Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jaf DINAMITĂ la Arad - Hoții au provocat o EXPLOZIE la un bancomat și au fugit cu banii în toiul nopții

bancomat

O explozie de mică intensitate a fost provocată, în noaptea de duminică spre luni, la un bancomat din municipiul Arad, de către persoane care ar fi încercat să scoată bani din aparat, un echipaj al pompierilor intervenind pentru stingerea flăcărilor, în timp ce poliţiştii au început o anchetă.

Pompierii din Arad au fost alertaţi la 112 despre faptul că un incendiu a izbucnit un bancomat situat în vecinătatea pieţei din cartierul Alfa. Cei care au sunat sunt angajaţii firmei de pază care asigură securitatea aparatului, iar locatarii unor blocuri din zonă au relatat că au auzit şi zgomotul unei explozii, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat, pentru AGERPRES, că, la momentul sosirii unui echipaj de pompieri, ardea peretele din gips-carton care acoperea bancomatul. Incendiul a fost lichidat în câteva minute, iar cercetările au fost preluate de către poliţişti.

Cu privire la explozia care a avut loc, pompierii nu se pot pronunţa deocamdată ce materiale au fost folosite, dar suflul a fost de mică intensitate.

Poliţiştii aflaţi luni dimineaţă la locul incidentului verifică imagini surprinse de camerele de supraveghere şi urmează să stabilească valoarea prejudiciului, fiind efectuate cercetări pentru furt calificat.

Citește și: Klaus Iohannis UIMEȘTE după discuția cu Jean - Claude Juncker - Șeful statului mizează pe competența Guvernului Dăncilă .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.