Jandarmeria Română, misiune la Băile Tușnad, la întâlnirea maghiarilor: Meciul controversat dintre Ungaria U18 și Ținutul Secuiesc nu se va mai juca

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 22-07-2022

Actualizat: 22-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: StirileTVR.ro - Tvr

Anunțul că, în România se va desfășura, un meci amical de fotbal între Ungaria U 18 și o formație a Ținutului Secuiesc a inflamat spiritele. Multe galeriii de fotbal au semnat o scrisoare deschisă, prin care cer ca această partidă să nu se joace.

Între timp, potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, meciul de fotbal, care a iscat atâtea controverse, a fost anulat și nu se va mai juca.

Totodată, mai multe organizații non-guvernamentale românești, cum ar fi Noua Dreaptă, au anunțat că vor merge la Băile Tușnad pentru a se asigura că măghiarii înțeleg că se află pe teritoriul României.

Potrivit surselor noastre, Virgil Angel Popescu, liderul Asociației Noua Dreapta Arad, a anunțat că va merge la Băile Tușnad pentru a monitoriza activitatea academiei de vară. Potrivit unor confidențe făcute ieri, impreună cu alți 2 aderenți ai ideologiei extremiste, ar intenționa să fie prezent în mijlocul etnicilor maghiari, în principiu purtând însemne tricolore românești. Acesta nu intenționează să lanseze provocări deschise, ci să transmită maghiarilor mesajul că "nu sunt singuri aici, că se află pe teritoriul României".

În paralel, vizează documentarea video a oricăror provocări maghiare la adresa aderenților ND, pe care să le facă apoi publice.

De asemenea, a afirmat că vrea să documenteze mesajele antiromânești lansate de vorbitori. mai ales de cei din Ungaria și de elementele maghiare din autoritățile locale / centrale din România, în contextul în care, în România, se află, într-o vizită privată și premierul ungar Viktor Orban.

Având în vedere toate aceste aspecte și sensibilitățile care există între România și Ungaria, Jandarmeria Română acționează, în zona în care se desfășoară activitatea maghiarilor, cu mai multe efective. Luptătorii se vor asigura că nu există incidente care să inflameze și mai mult spiritele.

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, jandarmii au misiunea să monitorizeze situația și să intervină în situația în care vor exista elemente care să provoace scandal.

Citește și: ULTIMA ORĂ Peluzele celor mai importante galerii anunță că 'ne vom apăra țara cu toate forțele posibile': Cer anularea meciului Ungaria U18 - Ținutul Secuiesc

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri